Senatorii vor dezbate şi supune votului, astăzi, proiectul de lege aprobat de Guvern, care va reglementa starea de alertă, începând cu 15 mai. Documentul a fost analizat în cursul dimineţii de comisiile de specialitate, care urmează să elaboreze un raport. Amalia Bojescu vine acum cu detalii. Bună ziua, Amalia!
Reporter: Amalai Bojescu – Bună ziua! Raportul Comisiei Juridice a fost redactat, însă nu au început dezbaterile pe marginea proiectului, pentru a da timp senatorilor să studieze documentul. Liberalii susţin că documentul Guvernului este bun şi cuprinde măsurile de care are nevoie România, pentru a combate epidemia, pentru a-i proteja pe cei vulnerabili, dar şi pentru a relua activităţile. Niciun domeniu nu a fost uitat – mai spun cei de la PNL, care fac apel la responsabilitate în adoptarea proiectului în regim de urgenţă. PSD a criticat de la bun început proiectul şi mai ales modalitatea de adoptare, precizând că Guvernul este nepregătit în gestionarea crizei, iar documentul trebuia elaborat mai devreme. Social-democraţii au anunţat că vor amenda proiectul, precizând că în timpul stării de alertă condiţiile şi restricţiile impuse trebuie să păstreze nivelul de securitate şi protecţie, atât al cetăţenilor, cât şi al mediului de afaceri. Şi USR critică proiectul Guvernului şi susţine că acesta favorizează politizarea administraţiei publice, motiv pentru care a formulat mai multe amendamente, inclusiv încetarea după 6 luni a contractelor de muncă ale persoanelor angajate fără concurs în instituţiile publice. Cei de la USR mai spun că proiectul Guvernului este incomplet, deoarece lipsesc măsuri economice şi sociale obligatorii, precum şi contravenţiile. Aşteptăm să înceapă dezbaterile, Senatul este prima Cameră sesizată, se aşteaptă ca, mâine, proiectul să intre în debaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Realizator: Mulţumim, a transmis Amalia Bojescu./eendrefy/sdm2
RRA – 12 mai