UNICEF lansează un apel la donații în valoare de 1,6 miliarde de dolari pentru a răspunde nevoilor în creștere ale copiilor afectați de pandemia de COVID-19

Noua cerere de finanțare este cu un miliard de dolari mai mare decât cea a apelului lansat în luna martie, deoarece țările sunt afectate puternic de impactul socio-economic provocat de COVID-19

 București, 12 mai 2020 – UNICEF face apel pentru strângerea unei sume de 1,6 miliarde de dolari pentru a-și susține acțiunile umanitare dedicate copiilor afectați de pandemia de COVID-19, în creștere față de suma inițială de 651,6 milioane de dolari solicitați într-un apel similar la finalul lunii martie. Această creștere reflectă consecințele socio-economice devastatoare ale bolii și nevoile crescânde ale familiilor. În timp ce epidemia intră în cea de-a cincea lună, costurile materialelor, transporturilor șia serviciilor de protecție a copiilora cresc alarmant.

Pandemia este o criză sanitară care devine rapid o criză a drepturilor copilului”, a afirmat Henrietta Ford, Directorul Executiv UNICEF. „Școlile sunt închise, părinții nu mai au locuri de muncă, iar familiile se confruntă cu tensiuni sporite. Pe măsură ce începem să ne reimaginăm lumea în urma pandemiei, aceste fonduri ne vor ajuta să intervenim pentru a răspunde crizei, pentru a ne restabili și pentru a proteja copiii împotriva consecințelor sale indirecte”.

Accesul la servicii esențiale precum îngrijirile medicale și imunizarea de rutină a fost deja compromis pentru sute de milioane de copii, lucru care ar putea conduce la o creștere semnificativă a mortalității infantile. De altfel, sănătatea mintală și impactul psihosocial provocat de circulația restricționată, închiderea școlilor și izolarea ulterioară au o probabilitate mare de a intensifica nivelurile de stres deja crescute, în special în rândul copiilor vulnerabili.

Conform unei analize realizată de UNICEF, aproximativ 77% dintre copiii cu vârsta sub 18 ani din întreaga lume sau 1,8 miliarde de copii trăiesc într-una din cele 132 de țări în care s-au introdus diferite forme de restricție din cauza pandemiei de COVID-19.

Factorii de risc privind violența, abuzul și neglijarea sunt în creștere pentru copiii afectați de restricționarea libertății de mișcare și în condiții de declin economic. Fetele și femeile se confruntă cu un risc crescut de violență sexuală și de gen. În multe cazuri, refugiații, migranții și copiii strămutați intern, precum și persoanele repatriate au acces redus la servicii și protecție și se confruntă cu o expunere sporită la xenofobie și discriminare.

Am văzut efectele pandemiei în țările cu sisteme sanitare avansate și ne temem de ce s-ar putea întâmpla în statele cu sisteme mai slabe și resurse reduse”, a declarat Fore.

UNICEF își concentrează intervențiile destinate combaterii efectelor pandemiei în statele în care există crize umanitare, acționând atât pentru a preveni transmiterea, cât și pentru a reduce efectele colaterale asupra copiilor, femeilor și grupurilor vulnerabile, în special în privința accesului la servicii medicale, apă și salubritate, educație și protecție socială.

UNICEF a primit până în prezent o finanțare de 215 milioane de dolari pentru a putea răspunde pandemiei. Fondurile suplimentare vor ajuta UNICEF să pornească de la rezultatele deja atinse printre care se numără:

  • Peste 1,67 miliarde de persoane au primit mesaje despre spălarea mâinilor și igiena respiratorie ca măsuri de prevenție a infectării cu COVID-19;
  • Peste 12 milioane de persoane au primit provizii esențiale de apă și materiale sanitare și igienice;
  • Printre măsurile de contracarare a pandemiei, UNICEF a distribuit peste 6,6 milioane de perechi de mănuși, 1,3 milioane de măști chirurgicale, 428.000 de măști N95, 291.000 de halate, 13.000 de perechi de ochelari de protecție, 63.500 de viziere, 200 de concentratoare de oxigen și 34.500 de teste de diagnosticare COVID-19, ajutând 52 de state;
  • Aproximativ 80 de milioane de copii au fost sprijiniți pentru aputea învăța la distanță sau la domiciliu;
  • Peste 10,9 milioane de copii și femei au primit servicii esențiale medicale în unitățile sprijinite de UNICEF; și
  • Peste 830.000 de copii, părinți și profesioniști au beneficiat de servicii de sănătate mintală comunitară și de asistență psiho-socială.

În România, încă de la debutul epidemiei, UNICEF a acționat împreună cu partenerii săi guvernamentali și neguvernamentali –pentru a înțelege mai bine cum evoluează situația socială și pentru a veni în ajutorul părinților și copiilor cu informații utile pentru a se putea proteja, furnizând și echipamente de protecție specială astfel încât profesioniștii din prima linie care lucrează pentru copii să continue să asigure servicii esențiale de sănătate și protecție socială.Printre parteneriatele încheiate de UNICEF în România se numără și cel cu Poșta Română, în cadrul căruia la, începutul lunii mai, compania va distribui un total de 1.080.000 de materiale de informare în județele Brașov și Bacău. De asemenea, beneficiind de o finanțare din partea Fundației Botnar, UNICEF a început livrarea a 210.000 de perechi de mănuși, 280.000 de măști faciale, 20 de concentratoare de oxigen și peste 4000 de kituri de testare pentru SARS COV 2.

###

Mai multe informații despre apelul UNICEF privind COVID-19 pot fi accesate aici: https://www.unicef.org/appeals/covid-2019.html

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în unele dintre cele mai dificile locuri din lume, pentru a-i ajuta pe cei mai defavorizați copii ai planetei. În 190 de țări și teritorii, pretutindeni, ne desfășurăm activitatea în sprijinul fiecărui copil, pentru a construi o lume mai bună pentru toți. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitațihttps://www.unicef.org/romania/ro.

 

Urmăriți UNICEF în România pe Facebookși Instagram.