Comisia Europeană promite că vom avea sezon turistic în această vară, dar cu respectarea unor condiții extrem de stricte. Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, a anunțat că va trimite în scurt timp o scrisoare tuturor statelor membre privind sistemul de vouchere atractive care pot fi oferite în schimbul pachetelor turistice și biletelor la curse aeriene, anulate din cauza pandemiei de COVID-19.
Adina Vălean a atras însă atenția că, dacă drepturile pasagerilor nu sunt respectate, va fi declanșată în curând procedura de încălcare a legislației europene. Comisia a inclus chestiunea rambursărilor într-un pachet prezentat astăzi privind reluarea graduală a libertății de mișcare, turismului şi transporturilor cu condiții speciale de siguranță epidemiologică.
Reporter: Carmen Gavrilă – Vicepreședinta Comisiei, Margrethe Vestager, a anunțat astăzi că executivul a început deja procedura de încălcare a legislației europene privind dreptul la rambursare, trimițând scrisori în acest sens către 12 state membre, dar comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a explicat că, mai întâi, va trimite azi, cel târziu mâine, o scrisoare către toate statele membre în care le va încuraja să aplice recomandările Comisiei pentru ca voucherele să fie mai atractive, mai ales că sunt garantate.
Margrethe Vestager: Aceasta nu e o scrisoare de declanșare a procedurii de încălcare a legislației europene. În prezent, nu analizăm cine e în situație de încălcare a legii. Să o numim „scrisoare de încurajare” ca statele să aplice rapid fie legea de rambursare, fie să oferă vouchere atractive.
Reporter: Potrivit Comisiei, acum ne aflăm în faza zero, iar în faza unu restricțiile vor fi ridicate gradual, dacă se poate în toată Uniunea, dacă nu, doar între statele sau zonele cu o situație epidemiologică bună care să fie similară. În faza doi vom avea o ridicare generală a restricțiilor, dar cu măsuri de siguranță sanitară.
Pentru turism există condiții clare de relaxare a restricțiilor într-o zonă sau stat membru, și anume ca numărul de infectare să scadă și să se mențină scăzut, iar statele să asigure acces la sistemul de sănătate, inclusiv pentru turiști. Comisia cere și testări pe scară largă, iar statele membre trebuie să pună la punct planuri pentru eventuale noi valori de infectări./csimion/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 mai