Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a discutat astăzi, la telefon, cu omologul său olandez despre situaţia românilor care lucrează la o companie de prelucrare a cărnii din provincia olandeză Gelderland, diagnosticaţi cu COVID-19. Ministrul Aurescu a cerut să fie luate toate măsurile pentru ca acest tip de companii să respecte strict normele sanitare. Ca răspuns, şeful diplomaţiei olandeze a anunţat că autorităţile locale au făcut tot ce este necesar pentru tratarea celor infectaţi şi plasarea lor în carantină, în bune condiţii. În acelaşi timp, ministrul Bogdan Aurescu l-a asigurat pe omologul olandez de sprijnul oferit de România pentru cazuri consulare sau alt tip de urgenţă, în contextul COVID -19, şi a menţionat că România a ajutat deja 40 de cetăţeni olandezi să fie repatriaţi./eendrefy/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 mai)