Numărul persoanelor care și-au pierdut viața din cauza noului coronavirus în România a trecut astăzi de 1.000. Încă 11 decese au fost anunțate în această seară de autorități, ridicând bilanțul zilei la 20, iar cel total la 1.002. Astăzi au fost raportate și 190 de îmbolnăviri – cele mai puține din ultimele zece zile. Numărul total al cazurilor confirmate este de 15.778, dintre care peste 7.600 de persoane s-au vindecat, iar 238 de pacienți sunt internați la terapie intensivă. /ahincu/cvanatoru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 mai)