În ultimele 24 de ore, în Bulgaria au fost confirmate 31 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, numărul total de infectări ajungând la 2.100, a comunicat coordonatorul Comandamentului de criză pentru combaterea epidemiei, generalul Venţislav Mutafciev. „20 de persoane din cele confirmate recent au fost internate. În prezent, avem 1.481 de cazuri active, după efectuarea a 1.611 teste de miercuri până joi. 521 de persoane s-au vindecat, ceea ce repezintă 25% din totalul de infectări. Au fost înregistrate şi trei noi decese, ceea ce ridică la 99 sau 4,7% numărul persoanelor care au pierdut lupta cu boala. 365 de pacienţi sunt spitalizaţi, 51 dintre aceştia aflându-se la terapie intensivă. Comandamentul va continua să lucreze şi după ridicarea stării de urgenţă. În cadrul discuţiilor cu premierul Boiko Borisov au fost stabilite priorităţile următoare, fiind atribuite sarcini specifice pentru clarificarea unor măsuri şi reguli suplimentare în condiţiile epidemiei de COVID-19, precum şi probleme importante pentru grădinițe, creşe, relaxarea suplimentară a măsurilor. În ceea ce priveşte regulile pentru turism, suntem primii responsabili direct de monitorizarea tuturor informaţiilor care provin din ţările UE, precum şi din întreaga lume, oferind cele mai bune opţiuni pentru luarea deciziilor de către guvern”, a subliniat Mutafciiski./ddaniela/asalar
www.bnr.bg – 14 mai