Autorităţile vor declara astăzi stare de alertă, la finalul celor două luni în care România s-a aflat în stare de urgenţă. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va institui toate măsurile necesare, în special acelea care vizează drepturi ale cetăţenilor, facilităţi acordate pe perioada stării de urgenţă, dar şi în alte domenii, a anunţat premierul Ludovic Orban în deschiderea şedinţei de guvern. Aceste măsuri vor fi obligatorii şi vor fi stabilite pe baza Ordonanţei 21, care reglementează situaţiile de urgenţă. Şeful Guvernului a mai precizat că va prelua personal conducerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi le-a cerut oamenilor să fie responsabili, ca şi până acum./dsirbu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 mai