La 1 decembrie 1948 un decret al Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române hotăra desfiinţarea Bisercii Greco-Catolice. Episcopii, urmăriţi de proapspăt înfiinţata Securitate (30 august 1948), fuseseră arestaţi din octombrie şi numiţi <bandiţi> chiar de ministrul de interne Teohari Georgescu.
Cultul greco-catolic – acest cult de rit bizantin unit cu Roma, care avusese un rol important în păstrarea fiinţei româneşti în Transilvania – a continuat să existe clandestin până în decembrie 1989. Preoţi şi credincioşi s-au întâlnit periodic în case bine zăvorâte şi şi-au ţinut slujbele. În 1983, tot pe ascuns, profesorul Grigore Balea a fost hirotonit. Aşa se face că urmaşul lui Dragoş Vodă a slujit în taină ca preot, timp de şase ani, în satele Ţării Maramureşului şi Oaşului, în România ceauşistă.
„Cel mai mare capitalist, Papa”
„În 1948 cultul greco-catolic a fost desfiinţat. Biserica greco-catolică a fost interzisă. Dumneavoastră eraţi pregătit să fiţi preot greco-catolic. Ce amintiri aveţi despre acest moment?
Vă spun următorul lucru: pentru că trebuia să studiez şi [la Facultatea de] Matematica – ca preot trebuia să fiu celib, ceea ce am simţit că nu voi fi capabil, m-am căsătorit – şi cum am terminat Matematica, în ‘48 m-am căsătorit. Nunta mi-a fost în 29 septembrie. Eram preocupat cu nunta şi cu căsătoria, n-am fost informat cu ceea ce se întâmplă în ţară.
Episcopii noştri au fost cu domiciliu forţat până în octombrie. În timpul acesta, în prima duminică după octombrie, a venit o grupă bine înarmată, bine păzită, la biserică. Între ei era şi un ţăran din Ieud care era căsătorit în comuna Vişeu. A spus preotului că Biserica Greco-Catolică se suspendă şi sunt invitaţi, cum să spun, credincioşii sunt aşteptaţi [la intrare], că afară se află o masă unde să semneze unirea cu Biserica Ortodoxă. A venit şi a ţinut acest discurs consăteanul şi încă ceva persoane străine. A [mai] spus: <…că veţi rămânea cu aceeaşi formă de religie, doar vă veţi lepăda de cel mai mare capitalist: Papa!> În momentul acesta, un grup de ţărani a strigat: <Trăiască Papa!> Şi atunci toată lumea din biserică… s-au grupat câţiva băieţi, fete şi-au cântat acel imn al Bisericii Catolice, Creştinii sunt leagăn şi ţel cu tărie, aşa mai departe, imn al bisericii catolice. N-a semnat atunci nimenea! La Ieud – nimenea!… După masă a umblat o listă cu înscrierile. Au semnat cei care erau funcţionari la Primărie şi-n total şase [inşi], după care s-au mai retras şi au rămas numai doi.”
„Voi, intelectualii, v-aţi îndepărtat de popor”
„Eu, fiind acasă – încă nu începuseră şcolile şi altceva – m-a rugat frate-meu să-l ajut. Trebuia să vin la Sighet la liceu şi mergând la Sighet să duc de la primar un act cu situaţia recoltei [să duc] şi la socrul lui frate-meu un act către un atelier de-aci să-i împrumute ceva pentru repararea unei maşini de treierat. Când, la Sighet, deodată mă prinde un advocat, Perényi, şi-mi spune: <Grigore, eşti căutat de…> – cum era atunci, încă nu era Securitatea bine formată, dar îmi spune că de la Securitate. N-aveam bine habar că ce însemnează aceea. <Mai bine să vii tu cu mine acolo, ca să nu te ia de pe stradă…> […] Şi-atunci am mers unde era Prefectura. Acolo, la Prefectură, era un grup de preoţi. Şi mă duce într-o sală. În sala aceea erau preoţi, ofiţeri, prefectul, funcţionari, advocaţi şi o masă lungă de cel puţin 20 de metri. În frunte era prefectul, […] Vancea Nicolae. Când mă duc acolo, în sală, unul dintre… – era şi comandantul Securităţii – spune: <Nu mai căutaţi Pasărea Măiastră, că-i aici!>
Şi atunci îmi pune următoarea problemă: care-i motivul pentru care ieudenii n-au semnat niciunul trecerea la ortodoxie? Eu atunci, aşa, cu emoţii, am spus, zic: <Ieudul este o comună tradiţională. Acolo dacă ai purtat altă pălărie sau alt costum de haine decât în ţinuta specifică Ieudului, sau Maramureşului şi mai ales dacă erai ieudean, de-a fost iarnă ţi s-au spart bulgării [de zăpadă] în cap, dacă a fost vară resturile de mere. Şi erai luat în ironie…> Şi atunci un căpitan de jandarmi îmi spune: <Am mai văzut eu cocoşi din aceştia, da’ le-au sărit penele!> Şi-atunci mi-au spus că să mă duc şi eu cu ei la Ieud, ca să îndemn poporul să semneze. Nu eram preot, eram acuma profesor şi chiar am predat în ‘47-‘48 la Sighet, la Liceul Dragoş Vodă, matematica… […] Şi le-am spus următorul lucru – eu vroiam să scap de această ruşine, de a merge să fac pe cel care să înturn eu la altă religie decât cea greco-catolică – şi le spun următorul lucru: <Dacă mă luaţi pe mine> – ei nu mă cunoşteau, [nu cunoşteau] nici Ieudul, nici pe mine – <…dacă mă luaţi pe mine şi mă duceţi, or zice ieudenii aşa: Uite-i, măi, şi pe ăştia pe cine şi-au ales să meargă cu ei să ne îndemne să ne părăsim credinţa! Şi…>, zic, <aţi avea numai neplăceri!> Atunci îmi spune: <A! Păi aşa sunteţi voi, intelectualii, că v-aţi depărtat de popor!>
Şi atunci prefectul, ca să mă salveze, că eram un învăţător excepţional, pe care l-am ajutat şi eu în timpul [stăpânirii] Ungariei, […] zice: <Cu ce ocazie eşti în Sighet?> Şi acuma eu, ca să scap, mai spun: <Am adus rezultatul treieratului> – se punea enorm de mare atenţie pe treierat, lucrările de toamnă şi pentru a pune şi a veghea la întreţinerea şi funcţionarea optimă a maşinilor de treierat. Şi atunci mi-a spus: <Dă-mi plicul şi du-te la cursuri…> Aşa am scăpat de [problema cu] unirea. După care am făcut o infecţie de febră tifoidă şi am stat trei luni de zile în spital, la boli contagioase. Şi-am scăpat şi de dus la închisoare.”
În clandestinitate…
„Unde a avut loc această ceremonie de hirotonire a dumneavoastră?
În casa unui preot greco-catolic, Rafan Andrei, din Baia Mare, în noaptea din 10 spre 11 decembrie [1983]. […]
A fost respectat întreg ceremonialul, toată procedura care are loc în astfel de ocazii?
Absolut! Fără doar fastul cu prezenţa publicului; aveam trei preoţi şi în clandestinitate. Cu neamurile, cu perdelele date [pe ferestre], cu emoţii, dacă ne-or descoperi…
Dar până atunci ştiaţi că aveau loc astfel de ceremonii?
Ştiam! […] De exemplu, aflam de o anumită persoană că s-a hirotonit. Părintele Gorzo avea ginerele [preot]… Şi ca să se pregătească ginerele părintelui Gorzo pentru a deveni preot, mi-a cerut mie cărţile de teologie. Cum eu, la Teologie [în 1945], am fost şi vânzător la tipografia Bisericii Greco-Catolice din Oradea, am avut în dublu exemplar toate cărţile de bază în studiul Teologiei şi-atunci le-am împrumutat lui. Şi-atunci, prin el am aflat că la Cluj chiar părintele Dragomir l-a hirotonit şi pe el, […] înaintea mea. Deci ştiam că se mai hirotonesc.
Şi a fost aşa: într-o zi, părintelui Dragomir i s-a ridicat [paza]… Adică, cel care-l păzea a plecat undeva. El a aflat şi a venit până în Sighet, la mine. Şi-acuma, un amănunt incredibil, dar… Când a venit Preasfinţitul doctor Ion Dragomir la mine în casă, numai noi doi – nici soţia, nici nimenea nu era – după discuţii, mi-a spus că biserica noastră are nevoie de preoţi şi să mă pregătesc să vin. […]
Aţi povestit despre o slujbă pe care a ţinut-o la dumneavoastră în casă părintele Dunca. Până în 1978 aţi mai avut legături cu Biserica Greco-Catolică, în afară de acea slujbă?
Păi, doamnă dragă, aveam doi colegi preoţi şi un unchi preot, […] parintele Vasile Hotico, părintele Gorzo Gavrilă şi-un unchi, părintele Chindriş Alexandru. Chindriş Alexandru, după ce a ieşit din închisoare, a lucrat sortator de mere la aprozar. […]
Dumneavoastră aţi ţinut slujbe, ilegal?
Da, sigur! […] Deci, ’85 sau ’86, am fost la Ariceni, în Oaş, că acolo nu eram aşa de cunoscut. […] La Ariceni am fost cu părintele Gorzo împreună, ca preot… Şi pe urmă ne-am separat. Adică am mers [la început] cu el, ca să cunoaştem parohiile pe care le avem. Eu [aveam] în mod deosebit Dragomireştiul şi Hoteniul. Şi Ieudul, bunînţeles. Mai rar în Ieud, dar… şi apoi în Sighet. Astea au fost comunele pe care am fost [preot] în ilegalitate. Şi Ariceni-Oaş, Negreşti… Cam aşa, cam aceste comune.”
[Interviu de Virginia Călin, Sighetu Marmaţiei, 1997]
