Președintele Letoniei, Egils Levits, a pus sub semnul întrebării patriotismul locuitorilor republicii care sărbătoresc Ziua Victoriei asupra fascismului pe 9 mai. Zdrobirea nazismului este marcată oficial în Letonia pe data de 8 mai, după modelul european occidental. În același timp, sute de mii de locuitori ai țării sărbătoresc Ziua Victoriei pe 9 mai. „Trebuie să ne gândim dacă oamenii care trăiesc în această țară și se consideră patrioți trebuie să sărbătorească această zi„, a spus președintele într-o conferință de presă. El i-a îndemnat pe cei care doresc să-și cinstească memoria celor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial să facă acest lucru pe 8 mai și pe 11 noiembrie, de Ziua comemorării eroilor căzuți pentru eliberarea Letoniei de trupele germane, în 1919. „În Letonia, spre deosebire de Europa Occidentală, o putere de ocupație a înlocuit o alta„, a spus președintele./snicolau/aionescu
www.ria.ru – 14 mai