Premierul Ludovic Orban a declarat, astăzi, în Parlament, că Executivul pregăteşte un plan de reconstrucţie economică, după pandemia de COVID-19, arătând, totodată, că în primul trimestru ţara noastră a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. Şeful Executivului a fost prezent la dezbaterea parlamentară „Ora Guvernului, unde mai mulţi deputaţi i-au cerut demisia şi l-au acuzat că nu a adoptat măsuri economice – relatează Amalia Bojescu.
Reporter: Amalia Bojescu – Premierul Ludovic Orban spunea în faţa deputaţilor că restricţiile de activităţi în domeniul economic au fost determinate de riscul la adresa vieţii şi sănătăţii oamenilor, iar acestea au fost limitate, nefiind închis niciun şaniter, iar acest lucru se vede în structura creşterii economice pentru investiţiile publice – mai preciza Ludovic Orban. În privinţa sectorului HORECA, premierul a anunţat că Executivul susţine reluarea activităţii prin măsuri active, atunci când situaţia epidemiologică o va permite. Prezenţa premierului a fost solicitată de grupul PRO Europa, al cărui lider, Victor Ponta, a criticat măsurile Guvernului, precizând că multe firme româneşti riscă falimentul. PSD a cerut un plan de viitor şi propune un set de 28 de măsuri de relansare economică – spunea preşedintele interimar al partidului, Marcel Ciolacu – faptul că aceste măsuri vor fi transpuse în legi, dacă nu se va ţine cont de ele, şi a anunţat din nou că actualul Guvern ar putea fi sancţionat cu o moţiune de cenzură. Şi celelalte grupuri parlamentare au cerut măsuri concrete şi au făcut apel la dialog din partea Guverului, cu partenerii politici pentru gestionarea acestei crize./eendrefy/sdm2
RRA – 18 mai