FAZANI

 

Romfilatelia continuă seria proiectelor dedicate Faunei, una dintre cele mai apreciate tematici în rândul colecționarilor, prin emisiunea de mărci poștale „Fazani”, care va intra în circulație vineri, 22 mai 2020.

Emisiunea este o premieră filatelică deoarece toate cele patru timbre ale seriei sunt dedicate exclusiv fazanilor. Fazanii fac parte din familia Phasianidae, alături de prepelițe, potârnichi și alte specii înrudite formând o familie foarte numeroasă, cu peste 200 de specii răspândite în regiunile tropicale și temperate ale globului. Centrul principal de dispersie al familiei este Asia.

Fazanul auriuChrysolophus pictus (Linnaeus, 1758), redat pe timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei, este originar din Asia, Mongolia și centrul Chinei, unde trăiește în zone împădurite. Ca specie ornamentală a fost introdus în Europa în secolul al XV-lea, în principal datorită penajului masculilor, deosebit de frumos. Podoabele cele mai alese sunt coroana aurie, care acoperă creștetul, un guler impresionant, pe care posesorul îl poate înfoia în timpul dansului nupțial, pentru a impresiona femela și o coadă lungă de aproape un metru. Din punct de vedere al statutului de ocrotire, fazanul auriu este încadrat pe Lista Roșie Internațională a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) la categoria preocupare minimă (LC).

Fazanul diamantChrysolophus amherstiae (Leadbeater, 1829), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei, trăiește în zonele înalte din Asia, în sud-vestul Chinei și Myanmar, unde populează versanții munților la altitudini cuprinse între 2000 m și 3500 m altitudine, ajungând în unele zone înalte ale Tibetului și până la 6000 m altitudine. Biotopul preferat este reprezentat de desișurile și pădurile de bambus. Penajul masculului este deosebit de frumos. Are un guler alb în jurul gâtului și o coadă foarte lungă, ale cărei pene ornamentale pot ajunge până la un metru.

Fazanul regalSyrmaticus reeversii (Gray, 1829), reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei, populează stepele și semi-deșerturile din centrul și nord-estul Asiei, și anume în nordul Afghanistanului, nord-estul Chinei, Kașmir, Iran, Kazahstan, Kârgâzstan, Mongolia, Pakistan, Rusia, Turkmenistan și Uzbekistan. Penajul este strălucitor, auriu-solzat la mascul, a cărui coadă colorată în nuanțe de galben cu alb și negru poate atinge 2 m lungime.

Fazanul verde sau fazanul japonez Phasianus versicolor Vieillot, 1825, reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, este după unele surse o subspecie a fazanului comun, în timp ce altele îl separă ca specie distinctă. Masculul are un penaj caracteristic verzui întunecat, în timp ce femela este mai mică și mai puțin intens colorată.

 

Este răspândit în câteva insule din arhipelagul Japoniei, cum sunt Honshu, Shikoku și Kyushu, precum și alte câteva insule mai mici. A fost introdus ca specie de interes cinegetic în Hawaii și America de Nord.

Fazanul comun sau fazanul de vânătoare Phasianus colchicus (Linnaeus, 1758), ilustrat pe plicul „prima zi”, este fazanul tipic, cel mai cunoscut și cel mai răspândit în zilele noastre, pe care Linnaeus, părintele sistematicii moderne l-a numit Phasianus colchicus, fazanul de Colchida. Legenda spune că odată, demult, câteva păsări, care aparțin astăzi populației occidentale, fără colier alb, au fost aduse în Grecia de argonauți. Numele de fazan derivă din cuvântul latinesc Phasianus și care vine din numele grec Phasiornis: pasărea de Phasis, numele unui fluviu din provincia veche Colchida, la est de Marea Neagră (în Crimeea), unde, poate, argonauții greci au descoperit această pasăre.

 

 

 

Romfilatelia mulțumește Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

 

 

 

 

 

Emisiunea de mărci poștale „Fazani” va fi disponibilă începând de vineri, 22 mai 2020, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul prima zi, în coală de 32 timbre și  minicoală de 5 timbre + 1 vinietă.

 

 

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 336 93 92

pr@romfilatelia.ro