S-au pus o mulțime de întrebări legate de educație în ultima vreme. Firesc. Dar mai toate se-nvârt în jurul unor întrebări practice – avem suficiente echipamente? Cum încheiem anul școlar sau universitar? Și mai ales cum vom evalua? Cum ne vom asigura că nu se copiază? Etc. etc. Sunt întrebări care se pun în multe locuri din lume și se dau și răspunsuri – în unele.
Universitatea Cambridge este prima din Marea Britanie care a anunțat că va continua toate cursurile sub formă de prelegeri doar online și în anul universitar 2020 – 2021. Asta pentru că, probabil, distanțarea socială va fi necesară în continuare. Universitatea nu exclude însă și posibilitatea unor grupuri de predare – învățare mai mici atunci când pot fi asigurate condițiile pentru distanțarea socială. De ce face universitatea acest anunț acum? Pentru ca să permită tuturor celor implicați să-și planifice perioada viitoare. Să nu uităm că Marea Britanie este o destinație favorită pentru studenții internaționali. În plus standardele de calitate sunt unele din cele mai înalte și stricte din lume. Din toate punctele de vedere, inclusiv strictețea evaluării. Dar și viața în campus este una din atracțiile esențiale ale studenților internaționali. Care, desigur, plătesc o taxă de școlarizare de trei ori mai mare ca cei locali. Autoritățile britanice competente au anunțat că universitățile pot percepe aceleași taxe și pentru cursurile online cu condiția să stipuleze foarte clar care sunt exact modalitățile de predare și interacțiune. Studenții au dreptul să știe concret ce experiențe vor avea în programul în care se înscriu și universitățile au obligația să ofere aceste informații. (1)
Scriu aceste rânduri pentru că, prin activitatea mea, sunt în mijlocul activităților de predare la licență și la master și a trebuit să fac față, ca majoritatea colegilor mei, la provocarea trecerii peste noapte la predatul online în condițiile infrastructurii digitale românești. Care are marele atu al unui internet cu viteză mare. Și are și dezavantaje destule, dar nu ele mă preocupă aici.
Mă preocupă diferențele de abordare dintre educația din alte părți și de la noi. Ce vreau să spun? Că pe noi ne interesează în general predarea online și mai puțin spre deloc învățarea. În perioada izolării sociale am participat la webinarii, întâlniri internaționale pe problematica educației online și urmez și un curs despre predarea online pe platforma Future Learn pentru a fi sigură că voi reuși să mă adaptez situației și că le voi oferi studenților mei aceeași calitate a interacțiunii pe care am avut-o și față-n față. Așa că sunt la curent cu tensiunile din online și cu problemele avute de noi toți, profi de toate gradele didactice, dar și de părinți, elevi, copiii de la grădi.
Una din vecinele mele m-a rugat s-o ajut și să-i scot la imprimantă vreo 40 de planșe A4 cu desene de colorat. Trimise de doamna educatoare pe WhatsApp. Literele alfabetului și cifrele de la 1 la 10. Foarte drăguțe, de altfel. Mi-am și imaginat activitatea într-o grupă de copii la grădi jucându-se și colorând împreună, vorbind unii cu alții, râsete, veselie … vă imaginați scena. Dar să ceri unui părinte să se ocupe de logistica unei astfel de activități, adică să-imprime, să-i explice copilului ce i se cere și să stea cu el zile-ntregi să facă aceste activități este, după umila mea părere, o mare exagerare! Mai ales că izolarea socială a copiilor implică multiple aspecte emoționale.
Consiliul Național al Elevilor a studiat accesul elevilor la învățământul online (2) printr-un sondaj de opinie la care au răspuns 11.958 respondenți, elevi din clasele V-XII, atât din mediul rural, cât și din mediul urban. Este un raport binevenit și care ridică lumină asupra multor aspecte.
Raportul elevilor, o lectură foarte instructivă pentru toți cei interesați de procesul educational, adică noi toți, subliniază, din punctul meu de vedere, câteva aspecte deosebit de utile: Elevii și studenții, cu diferențele individuale firești, sunt mult mai maturi și mai deschiși la ce se-ntâmplă în jurul lor decât ne place în general să credem. Sistemul nu poate face față energiei lor deosebite. De ce? Pentru că este un sistem reactiv, nu se preocupă decât de crize, adică de cârpeli, și nu de lucrări pe termen lung care să pornească de la investiția în educație (decizie politică macro) la asigurarea respectului social pentru toți cei care învață sau predau (decizie care pleacă de la nivel macro, dar se difuzează în întrega societate ca undele pe suprafața unui lac până la nivelul fiecăruia dintre noi). Interesul public pentru educație în România este “sezonier”, la început și sfârșit de an școlar, de examenele naționale și … la schimbare de guverne. În rest toată lumea este, în general, lăsată să se descurce pe cont propriu – profesorii folosesc tehnologia proprie, părinții plătesc meditații ca să suplinească ce nu oferă școala, elevii se descurcă așa cum pot. Iar restul lumii tace și se face că nu vede!
Sigur că în situația prezentă, inedită, provocatoare dar și adesea înfricoșătoare pentru noi toți, toată lumea, toți cei implicați în procesul de educație online au făcut/am făcut eforturi majore pentru a depăși cu bine situația. Cum spuneam mai sus elevii, profesorii, dar și părinții, ONG-urile și Ministerul Educației și Cercetării au încercat efectiv imposibilul. Profesorii au folosit tot ce au reușit să găsească fiecare dispunând de tehnologia proprie, de la e-mail și Google class, la Facebook, WhatsApp și Zoom pentru a interacționa cu elevii. Dificultățile mari au apărut datorită tehnologiei deficitare sau inexistente și a dezinteresului public major pentru educație, mai ales în anumite medii sociale.
De ce suntem aici? În INACO, centrul de cercetare și reflecție din care fac parte, preocuparea pentru educație este nu doar constantă. Este obsedantă. Iată câteva date evidențiate de dr. ec. Anca Tamaș (3): alfabetizarea digitală și tehnologică sunt la fel de importante ca alfabetizarea funcțională. Dar în 2019 numai 10% din populația României are competențe digitale peste nivelul de bază, România fiind pe ultimul loc în UE la acest indicator. [media UE – 31 % din populație are competențe digitale peste nivelul de bază;Olanda și Finlanda (50%), Danemarca și Marea Britanie (49%) și Suedia (46%)].
Același studiu al Ancăi Tamaș subliniază că România se află pe penultimul loc în UE în 2019 la ponderea specialiștilor în TIC (Tehnologia Informației și Comunicării) din totalul populației angajate – 2,3 %. Media UE este de 3,8% specialiști în TIC.
Soluții?
Educația este un process continuu la nivel individual, dar mai ales la nivel social. Educația trebuie să beneficieze de investițiile promise constant și reduse la fel de constant de decidenții politici. Educația nu poate fi lăsată doar în grija părinților pentru viitorul copiilor lor sau al ONG-urilor pentru reducerea decalajelor de diverse tipuri care despart România de alte state membre ale UE. ACUM, în 2020, vedem roadele politicilor educaționale inerțiale sau heirupiste ale anilor ’90 din secolul trecut.
Investiția în educație trebuie să fie constantă și generată de decidenții politici. Nu poate INACO (4) să suplinească inerția din sistem chiar dacă, prin eforturile extraordinare ale Președintei asociației, conf. dr. Andreea Paul, s-au creat Smart Laburi active în 4 unități de învățământ din România. Date la cheie inclusiv cu formările aferente ale cadrelor didactice. Este un exemplu minunat și optimist, dar până la 6.200 de școli care ar trebui fiecare să aibă astfel de dotări eforturile financiare și de formare sunt importante și niciun ONG nu le poate face singur.
O parte importantă a misiunii INACO este să asigure accesul gratuit al tuturor copiilor din România la educație digitală inteligentă. Altfel este exclus să devenim competitivi ca țară. Andreea Paul și echipa INACO au identificat și posibile soluții: fie fondurile japoneze necheltuite la nivelul Ministerului Educației încă din 2016, fie prin deschiderea unei linii de finanțare europene dedicate acestui scop în următorul ciclu financiar 2021 – 2027. În acest sens INACO a cerut sprijinul Ministerului Educației Naționale și Ministerului FondurilorEuropene și a informat despre această necesitate acută Administrația Prezidențială și Guvernul României.
Un ONG poate avea inițiative civice excelente, dar ele au, în general, un impact teritorial redus. INACO și-a făcut din plin datoria și va continua să și-o facă. Este nevoie însă de un proiect național cu implicarea tuturor celor interesați de supraviețuirea țării la propriu și la figurat. Este nevoie, cu alte cuvinte, de o inițiativă guvernamentală cu impact național. INACO poate sprijini procesul, dar nu este în măsură să-l declanșeze.
Referințe
(1) https://www.bbc.com/news/education-52732814
