Italia a înregistrat vineri încă 130 de decese din cauza COVID-19, în scădere față de cele 156 raportate ziua precedentă, a anunțat Agenția de Protecție Civilă, iar numărul total de noi cazuri de infecție a crescut cu 652, față de 642 înregistrate joi. Bilanțul actualizat al deceselor provocate de coronavirus a ajuns la 32.616, Italia fiind a treia țară din lume în privința deceselor, după SUA și Marea Britanie. Statisticienii sunt de părere însă că Italia, ca multe alte state, a suferit mult mai multe decese din cauza coronavirusului față de datele oficiale, deoarece multe decese nu au fost investigate. Un studiu efectuat săptămâna aceasta de Institutul Național de Securitate Socială (INPS) a arătat că au fost aproape 47.000 mai multe decese între 1 martie și 30 aprilie față de media acelorlași perioade din ultimii cinci ani, între 2015 și 2019. Dintre aceste decese, aproximativ 28.000 au fost considerate ca decese COVID-19, rămânând astfel aproximativ alte 19.000 de decese despre care nu se știe nimic. INPS a transmis că este rezonabil să se creadă că „o mare parte” din acest surplus de decese este cauzat de coronavirus. Agenția de Potecție Civilă a anunțat că numărul total al cazurilor confirmate de infecție cu coronavirus în Italia, de la izbucnirea epidemiei, este în prezent de 228.658, acesta fiind al șaselea bilanț ca mărime din lume, după SUA, Rusia, Spania, Marea Britanie și Brazilia. Vineri, numărul persoanelor înregistrate ca purtători ai infecției a scăzut la 59.322, față de 60.960 înregistrați joi. Vineri se aflau la secțiile de terapie intensivă 595 de pacienți, în scădere față de cei 640 aflați joi, trend în scădere menținut. Dintre cei infectați inițial, 136.720 au fost vindecați. Agenția italiană a precizat că 2.122.000 de oameni au fost testați până vineri, față de 2.079.000 joi, din populația totală de 60 de milioane de locuitori./cstoica/ilapadat
(www.reuters.com – 22 mai)