Încă patru persoane au murit în contextul epidemiei de coronavirus, au anunţat astăzi autorităţile din ţara noastră. Bilanţul deceselor a urcat, astfel, la 1.170. Astăzi au fost confirmate 145 de îmbolnăviri. Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că, în România, epidemia este, în prezent, pe o pantă descendentă, dar atrage atenţia că orice nouă etapă de relaxare a restricţiilor trebuie să se producă în condiţii de precauţie şi cu păstrarea măsurilor de bază pentru limitarea îmbolnăvirilor, precum distanţarea fizică şi purtarea măştilor de protecţie./ovidiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 mai