Miniștrii de Externe ai României și Ungariei au stabilit astăzi, într-o întâlnire la București, ca cele două țări să depășească, prin dialog și pragmatism, tensiunile care au marcat recent relația bilaterală. Şeful diplomației române, Bogdan Aurescu, a declarat că, inițial, a fost reticent față de organizarea vizitei dat fiind că mai sunt doar 10 zile până când Ungaria va marca 100 de ani de la Tratatul de la Trianon. Ministrul Aurescu a decis însă s accepte întâlnirea pentru că România dorește revenirea la o relație de parteneriat real cu Ungaria și prin comunicarea directă.
Reporter: Carmen Gavrilă – Ministrul Bogdan Aurescu a anunțat că a stabilit cu omologul său ungar ca în perioada următoare oficialii din Ungaria care ajung în România să nu facă declarații care să contrazică în vreun fel Parteneriatul strategic cu România, consfințit prin acorduri semnate. Orice astfel de declarații, a spus Bogdan Aurescu, vor afecta relația bilaterală. Ministrul român de Externe a spus că, în ce privește Tratatul de la Trianon, prin care România are teritoriul de astăzi, fiecare dintre cele două țări poate avea ce interpretare istorică dorește, dar trebuie depășite recentele înfruntări de interpretări și trebuie privit spre viitor. În ce privește planul de dezvoltare economică a Transilvaniei, ministrul Péter Szijjártó a declarat că a primit un acord verbal de la guvernul PSD, prin ministrul de Externe Teodor Meleșcanu, în 2017, privind aplicarea acestui program al Budapestei în Ardeal. Ministrul Bogdan Aurescu a atras atenția că doar un acord scris are valoare juridică, iar orice înțelegere verbală din trecut cu vreun lider român nu este valabilă. Bogdan Aurescu a explicat că programul ungar nu are acordul actualei părți române și pentru ca Bucureștiul să-l accepte ar trebui ca acesta să nu aibă o ţint etnică, să nu vizeze o anume regiune din România şi să respecte legislația română și europeană. Legat de minorități, l-am rugat pe ministrul Péter Szijjártó să explice declaraţia recentă a premierului Viktor Orban că o majoritate etnică nu trebuie să se simtă străină în propria ţară din cauza unei minorități etnice, în condițiile în care Ungaria susțină unele dorințe ale unor minorități din state vecine care contravin Constituției acelor țări. Péter Szijjártó a răspuns că Ungaria a respectat mereu constituțiile altor țări și că, dacă o minoritate propune modificarea Constituției într-un stat, acest proces trebuie făcute democratic./amirea/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 mai)