Într-un interviu acordat postului naţional de radio din Bulgaria, BNR, preşedintele grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Manfred Weber, a subliniat că Bulgaria se număra printre ţările care vor putea beneficia de Fondul pentru recuperare după pandemia de COVID-19, în ciuda numărului scăzut de infectări. Întrebat despre criteriile după care vor fi determinate cele mai afectate ţări în urma pandemiei, Weber a precizat: „Desigur, prima idee se îndreaptă spre persoanele infectate. Şi acest lucru trebuie luat în considerare, deoarece în nordul Italiei există regiuni care au fost puternic afectate şi este nevoie de o prioritate specială aici. Dar consecinţele sunt mult mai extinse din punct de vedere economic. Bulgaria, de exemplu, gestionează foarte bine criza, iar cifrele arată că sunt mai puţine persoane infectate în comparaţie cu alte ţări. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că nu va avea acces la aceste fonduri. Şi Bulgaria este afectată din punct de vedere economic de această criză şi, prin urmare, trebuie să beneficieze de acest nou fond”. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să prezinte Parlamentului European Fondul, care face parte din planul de recuperare după pandemie. /ddaniela/sdm2
(www.bnr.bg – 26 mai)