Medicii de familie au fost incluși în categoria angajaților care primesc, în perioada stării de urgență, stimulentul de risc acordat personalului care tratează pacienți suspecţi sau bolnavi de coronavirus. Decizia a fost luată de Comisia de buget finanțe a Senatului, unde a fost dezbătută astăzi Ordonanța de Urgență a Guvernului, adoptată în acest sens. Potrivit unui comunicat al Comisiei, în această categorie au fost incluse și alte persoane din unitățile sanitare care tratează pacienții cu COVID-19. Amendamentele vor fi supuse aprobării plenului Senatului, care este for decizional în acest caz. Stimulentul de risc este de 2.500 de lei brut pe lună și urmează să fie decontact din fonduri europene./denisse
RRA – 26 mai