Cocaina capturată la Sofia valorează câteva milioane de euro

O parte din cele 320 de kilograme de cocaină descoperite în cartierul sofiot Studentski Grad are o puritate de 75%. Potrivit directorului Direcţiei din Sofia a Ministerului de Interne, Gheorghi Hadjiev, un kilogram de cocaină de acest tip se vinde pe piaţa drogurilor cu un preţ de circa 35.000 de euro. Cel mai probabil, preţul drogurilor care erau destinate exportului ajunge la zeci de milioane de leva. Pachetele în care era stocată cocaina au diferite însemnări, ceea ce indică cel mai probabil puritatea acesteia. Amintim că peste 320 de kilograme de cocaină au fost descoperite într-o locuinţă din Sofia, după ce, marţi, alte 40 de kilograme de cocaină au fost depistate în autoturismul unui bărbat, oprit de poliţie pentru verificări de rutină în acelaşi cartier. Tânărul în vârstă de 33 de ani, fără antecedente penale, a fost reţinut după ce a recunoscut că transportă o cantitate mare de droguri în maşina sa. După acest incident, echipe ale Direcţiei Ministerului de Interne-Sofia şi ale Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate au efectuat percheziţii în locuinţa bărbatului reţinut, unde au găsit peste 300 de pachete cu cocaină. Poliţia a demarat investigaţiile în acest caz./ddaniela/sdm2
(www.bnr.bg – 27 mai)