Un grup de geometri chinezi a ajuns, miercuri, pe vârful Muntelui Everest, o expediție care le va permite să determine cu precizie înălțimea celui mai înalt munte din lume. Sub un cer albastru senin, echipa formată din opt persoane a instalat instrumente de măsurare și a pregătit șampania, potrivit videoclipurilor difuzate de mass-media chineză.
Înălțimea exactă a Everestului, al cărui vârf se află la graniţa dintre Nepal și China, a fost mereu dezbătută în ciuda mai multor campanii de măsurare din ultimele decenii. Cea mai recentă pentru China datează din 2005, când vârful a fost măsurat la 8.844,43 metri, o cifră care nu ține cont de zăpada și gheața de acolo, reamintește agenția China Nouă. Nepalul a ales să includă şi gheața din vârf și, prin urmare, consideră că Everestul este mai înalt cu patru metri.
Oamenii de știință se întreabă, de asemenea, dacă activitatea seismică din regiune, în special puternicul cutremur din 2015 din Nepal, ar fi putut influența înălțimea „Acoperișul lumii”.
Potrivit agenţiei China Nouă, citirile vor fi făcute cu ajutorul sistemului de navigație prin satelit Beidou, echivalentul chinezesc al GPS-ului. Toate echipamentele de cartografiere sunt tot de concepţie chineză, iar măsurătorile se vor baza pe recurgerea la 3D. Data publicării rezultatelor nu este cunoscută, dar China și Nepalul au convenit anul trecut să facă un anunț comun.
Expediția a plecat pe 30 aprilie și a fost întârziată de două ori de vremea rea. Este vorba despre prima ascensiune din era Covid-19, după ce China și Nepalul au suspendat expediţiile în luna martie, la începutul sezonului de primăvară, de teama epidemiei. (www.lalibre.be – 28 mai)/rcostea