Sărbătorită în ultima zi de vineri a lunii mai, ziua se doreşte a fi un moment de manifestare a solidarităţii, înţelegerii şi întrajutorării. Iniţiativa aparţine unui emigrant român, Atanase Perifan, stabilit în Franţa, care, obişnuit cu atmosfera satului românesc unde se aplica proverbialul slogan „vecinul de lângă casă niciodată nu te lasă”, a strâns laolaltă mai mulţi refugiaţi, dar şi francezi animaţi de dorinţe sociabile, creând astfel, în 1990, asociaţia „Parisul prietenilor” cu care şi-a propus să deschidă inima cetăţenilor către aproapele lor şi să creeze posibilitatea întăririi legăturilor sociale între locuitorii aceluiaşi cartier sau aceluiaşi imobil. Nouă ani mai târziu, activitatea asociaţiei avea să fie cunoscută la nivel înalt în Franţa, iar în 2003 mişcarea a depăşit graniţele Franţei, fiind adoptată şi de alte ţări europene