EVENIMENTE INTERNE
– Partide
* Iaşi: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL Iaşi, Costel Alexe, şi primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica – ora 11:00, la Podu Roş
– Administrație
* Are loc o nouă campanie de ridicare a deşeurilor voluminoase şi a DEE-urilor, acţiune derulată de Primăria Sectorului 2. Locuitorii sectorului 2 care şi-au făcut curăţenie în case sunt invitaţi să depună deşeurile voluminoase (mai puţin cele provenite din construcţii, care se ridică contracost) în faţa locuinţelor de domiciliu şi să anunţe adresele respective la Poliţia Locală Sector 2 sau la S.C. Supercom S.A.
* Mangalia, jud. Constanța: Oborul (sau Târgul săptămânal) din Mangalia se va redeschide începând cu această dată
* Piatra Neamţ: Începând cu această dată, Primăria Municipiului redeschide telegondola din Piatra Neamţ, în condiţii speciale pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus. Va fi permis accesul într-o cabină a maximum două persoane, cu excepţia cazului când pasagerii sunt membrii aceleiaşi familii, obligatoriu cu masca de protecţie. Cabinele vor fi dezinfectate periodic pe parcursul zilei şi la finalul programului. Programul de funcţionare al telegondolei este zilnic, între orele 10:00 – 20:00, cu excepţia zilelor de miercuri când instalaţia se deschide la ora 12:00
* Suceava: Cele peste 2000 de spații comerciale din Bazarul Sucevei vor fi redeschise începând de astăzi
* Timișoara: Vaporașele vor începe de astăzi cursele pe Bega, iar în weekend se vor face doar cursele de agrement între pontonul de la Catedrală și Parcul Copiilor și retur. Cursele vor avea loc între orele 11:00 și 21:00. Pe lângă obligativitatea purtării măștilor de protecție și a respectării distanțării fizice între călători, aceștia vor trebui să respecte marcajele cu un semn vizibil de culoare verde. Capacitatea maximă de încărcare pentru ambarcațiuni va fi de 32 de locuri
– Medicină, Sănătate
* Cu prilejul Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple, sărbătorită în fiecare an pe data de 30 mai, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN) din România a lansat un concurs de artă plastică (pictură, desen, acuarelă, colaj, pastel) și fotografie adresat persoanelor adulte, artiștilor profesioniști sau amatori, dar și copiilor, care se înscrie în campania globală de conștientizare a sclerozei multiple (SM), pentru a celebra solidaritatea, creativitatea și conectarea. Premiile vor fi oferite sub formă de vouchere la un magazin online cu produse de artă, iar câștigătorii vor fi anunțați pe pagina Facebook.com/APANRomania, de la ora 18:00
* Cu ocazia Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple, are loc campania #Conectare. Mă conectez. Ne conectăm. Astfel, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative (APAN Romania) îşi uneşte forţele cu mişcarea de la nivel internaţional realizată de Federaţia Internaţională pentru SM (MSIF) pentru a opri „deconectare socială”. Un material video de suport a fost realizat cu această ocazie cu sprijinul Dash Film, o propunere creativă realizată în condiţii de distanţare socială şi limitări. Filmul campaniei APAN de la nivel naţional #Conectare poate fi vizionat online începând de astăzi pe www.afectiuni-neurodegenerative.ro, www.facebook.com/APANRomania, și www.facebook.com/NeuroReabilitare
– Învățământ
* Constanța: Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universității „Ovidius” din Constanța organizează a XIII-a ediție a concursului pentru Elevi și Studenți în Tehnologia Informației – ESTIC 2020, începând cu ora 9:00. Concursul se va desfășura online, iar platformele pentru cele două secțiuni de concurs, elevi de liceu și studenți, vor fi anunțate la adresa http://math.univ-ovidius.ro/default.aspx?cat=ESTIC. FMI îi provoacă pe tinerii pasionați de informatică la o experiență interactivă memorabilă, oferindu-le șansa de a-și folosi talentul și cunoștințele pentru a dezvolta aplicații în diverse domenii IT. Cele mai bune aplicații vor fi premiate. Totodată, companiile din domeniul IT partenere vor prezenta studenților propriul domeniu de activitate și oferta de job-uri
* Timişoara: Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara organizează etapa finală a concursului naţional de arhitectură „Hans Fackelmann” – ora 9:00. Pentru evitarea expunerii participanţilor la riscurile asociate cu răspândirea COVID-19, conducerea facultăţii a decis desfăşurarea acesteia în mediul online, prin platforma de comunicare audio-video Zoom
– Cercetare
* Agenţia Spaţială Română (ROSA) organizează un hackathon virtual, ce va avea loc pe 30 şi 31 mai, dedicat folosirii datelor deschise pentru găsirea de soluţii la probleme legate de la pandemia de COVID-19, la care participă programatori, antreprenori, oameni de ştiinţă, designeri, comunicatori, producători, constructori, artişti şi ingineri. Evenimentul este organizat în comun de NASA, ESA (Agenția Spațială Europeană) și JAXA (Agenția de Explorare Aerospațială din Japonia). În timpul Space Apps COVID-19, participanții din întreaga lume vor crea echipe virtuale care — pe parcursul a 48 de ore — vor folosi datele de observare a Pământului pentru a propune soluții legate de COVID-19, pe teme diverse, de la studierea virusului care provoacă COVID-19 și răspândirea sa până la impactul pe care boala îl are asupra sistemului Pământ
– Cultură
* Teatrul Odeon sărbătoreşte, al treilea an la rând, Ziua Copilului. Pentru că este a 3-a ediție, anul acesta, copiii vor avea la dispoziție trei zile de joc şi joacă online. Actorii Teatrului Odeon vor oferi poveşti, spectacole de teatru, ghicitori şi experimente, online pe pagina de Facebook, pe Instagram şi pe contul de YouTube (30 mai – 1 iun.). Programul zilei:
- ora 10:00 – Moment de magie cu Anais Mărcoiu şi Anda Saltelechi
- ora 10:10 – 10:30 – seria „Copiii din lumea noastră” cu Alina şi Nicoleta Lefter. Episodul I, Sărăcia şi Foametea
- ora 11:00 – 12:00 – „Poveşti pentru băieţi care au curajul să fie altfel” de Ben Brooks – Istorii adevărate despre băieţi extraordinari care au schimbat lumea fără să omoare balauri
- ora 18:00 – 18:15 – seria „Copiii din lumea noastră” cu Alina şi Nicoleta Lefter. Episodul al II-lea, Refugiaţii şi emigranţii
* Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi se redeschide pentru public, începând cu această dată. Până pe 7 iunie, Muzeul va fi deschis pentru vizitare zilnic, între orele 10:00 – 18:00, inclusiv luni şi marţi. De ziua lor, luni, 1 iunie, toţi copiii vor avea acces gratuit. Vor fi respectate recomandările în vigoare în această perioadă legate de normele de igienă, dezinfectare, măsurarea temperaturii. Purtarea măştii este obligatorie în Muzeu, la fel şi distanţarea socială
* „Un virus numit OPERĂ” este noul generic sub care Luminița Arvunescu, realizatoare de emisiuni muzicale, și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Radio România Muzical, readuc în cea mai strictă actualitate, într-un inspirat contrapunct la izolarea impusă de pandemia de coronavirus, proiectul de succes Opera FANtastica – adresat, în primul rând, iubitorilor muzicii clasice. De data aceasta, întâlnirile vor fi virtuale și se vor desfășura, atât pe pagina de Facebook a asociației: https://www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura/ și pe canalul YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCfZiDeR9wXzrZLOWPFnl9YA/featured, cât și pe pagina de Facebook a postului Radio România Muzical: https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990/, în perioada 9 mai – 14 iunie, de la ora 18:00. Proiect realizat de: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Radio România Muzical. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din programul zilei:
- Invitată – Soprana Cristina Păsăroiu (Berlin)
* Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” continuă seria transmisiilor online, de la ora 20:00, cu spectacolul „Dacika”, ce reprezintă o reinterpretare a filonului folcloric românesc prin adaptarea acestuia la ritmurile şi formele de expresie muzicală şi procedeele tehnice de ultimă generaţie, pe muzica realizată de compozitorul Mihai Toma. Proiectul Dacika are în prim-plan promovarea valorilor muzicii tradiţionale româneşti prin realizarea de prelucrări de o calitate estetică şi tehnică superioară, în acelaşi timp adaptate gustului şi necesităţilor generaţiei tinere. Soliști: Bianca Ionescu Ballo – soprană, Daniela Bucșan – soprană, Mihai Toma – Dacika – fluiere și sintetizator, Ștefan Doniga – Pianist – pian electronic, Geanina Meragiu – vioară și Alexander Benavides. Dirijor Cor: Aurel Muraru. Cu participarea Orchestrei și Corului Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Spectacolul se va putea urmări în regim de transmisie live pe site-ul www.opereta.ro , cât și pe pagina de Facebook a Teatrului Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian”
* Are loc proiecția filmului colectivului austriac „Darum”, în cadrul „Performing Austria – spectacolul timpului nostru”. Proiecţia, în premieră în România, este oferită gratuit şi în exclusivitate de Forumul Cultural Austriac Bucureşti, între orele 21:30 şi 23:30, pe site-ul forumului. Acest film deschide seria de performance-uri şi spectacole „Performing Austria – spectacolul timpului nostru”. Filmul va putea fi vizionat pe https://bit.ly/2TCdXqo
* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Nottara, organizează cel de-al şaptelea weekend al proiectului „Cei trei fantastici”. La acest sfârşit de săptămână (29 – 31 mai), cei trei protagonişti propun o întâlnire specială, în care vor depăna amintiri ale unor momente importante din bogata lor carieră. Programul zilei:
- Invitat – Cristian Şofron – ora 19:00, pe platforma ZOOM
* Muzica, umorul, teatrul își dau întâlnire într-un concert live, marca Alex Ștefănescu, la tine acasă. Evenimentul poate fi urmărit pe platforma Vodafone Împreună Mai Puternici – ora 20:00
* Cluj-Napoca: CineLatino Weekend – filme online pe TIFF Unlimited, gratuit în weekendul 30 – 31 mai, de la ora 17:00. Filmele vor putea fi accesate pe unlimited.tiff.ro la ora anunțată, de pe teritoriul României, după care vor putea fi văzute doar de abonații platformei TIFF Unlimited. Programul zilei:
- ora 17:00: Film Food: Totul despre grătarul argentinian / Todo sobre el asado – Prezentat la TIFF 2017
- ora 21:00: Chavela – În cursa pentru Premiul Publicului (secțiunea Panorama) la Berlinale, 2017 – Prezentat la TIFF 2017
* Sibiu: Programul transmisiilor online ale Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, pe pagina oficială de Facebook a TNRS: www.facebook.com/TNRSS, pe canalul oficial de YouTube al TNRS: www.youtube.com/TNRSS, pe site-ul oficial al TNRS: www.tnrs.ro, pe pagina oficială de Facebook a FITS: www.facebook.com/FITSibiu (pentru „Conferințele speciale FITS și TNRS”) și pe pagina oficială de Facebook a Secției Germane a TNRS: https://www.facebook.com/DeutscheAbteilung/ (pentru evenimentele în limba germană):
- ora 17:00 – Conferințele speciale FITS și TNRS – Cătălin Ștefănescu și Tim Robbins – Garantat 100 % FITS 2016
- ora 19:00 – „Felii”, un spectacol de Lia Bugnar
- ora 21:00 – Fotoliul cu povești și poezie în lectura actorului Cătălin Neghină: „Găinăreasa”, de Petre Ispirescu
- ora 21:30 – Scene de teatru din repertoriul Secției Germane: Fabiola Petri, Anca Cipariu și Yannick Becker, „Hot Jobs” de Raoul Biltgen
* Sibiu: Filmele de nonficţiune de săptămâna aceasta de pe Astra Film Online prezintă problemele legate de încălzirea globală şi dependenţa de energie, conservatorismul bărbaţilor şi opresiunile societăţii tradiţionale, sensul naţionalităţii şi separarea de familie şi prieteni. Filmele din programul Astra Film Online vor putea fi vizionate pe site-ul festivalului- https://www.astrafilm.ro/online şi pe paginile de Facebook. Programul zilei:
- ora 18:00 – Gangster of Love / Gangsterul iubirii / Nebojsa Slijepcevic / Croatia, Romania, Germania / 2013
* Târgu-Mureș: În fiecare sâmbătă are loc o întâlnire, de la ora 20:00, pe pagina de Facebook a Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş, cu un actor sau o actriţă care va spune poveşti cu miez şi haz și vor răspunde întrebărilor pe care le pot adresa vizitatorii prin intermediul mesajelor. Amfitrionul celui de-al nouălea episod al emisiunii live online „Din vorbă-n vorbă” va fi Cristian Iorga, unul dintre cei mai activi actori ai Companiei „Liviu Rebreanu” – ora 20:00, pe https://www.facebook.com/tntgm/
* Tulcea: Începând cu această dată se redeschid pentru vizitare următoarele muzee şi obiective muzeale: Muzeul de Istorie şi Arheologie, Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean (Muzeul de Artă şi Casa Avramide), Centrul Muzeal Ecoturistic „Delta Dunării”, Monumentul Paleocreştin din Niculiţel şi Cetatea Halmyris
* Chişinău: Teatrul Național „Mihai Eminescu” transmite spectacolul online „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, în regia lui Alexandru Cozub. Spectacolele pot fi vizionate pe pagina de facebook a instituției: http://www.tnme.md
* Paris: Între orele 18:00 – 23:00, se va desfăşura online cea de-a VIII-a ediţie a Nopţii Literaturii de la Paris, organizată de Forumul Institutelor Culturale Străine de la Paris (FICEP). ICR Paris, membru al FICEP, susţine prezenţa scriitorului franco-român Petrika Ionesco la „Noaptea Literaturii” / „La nuit de la literature”, care va citi, într-o înregistrare video de maxim 15 de minute, un fragment din romanul său, „Le chant du cygne mécanique”, apărut în urmă cu doi ani la editura pariziană Saint-Honoré. „Noaptea Literaturii” / „La nuit de la literature” este un festival francez care se derulează întotdeauna pe parcursul unei singure nopţi. Scriitori sau oameni de litere venind din partea institutelor culturale participante – anul acest vor fi 14 – citesc, în faţa unui public numeros şi deja fidelizat, fragmente din operele lor. La final, aceștia vor răspunde întrebărilor publicului
– Diverse
* Societatea Ornitologică Română (SOR) organizează a 8-a ediție a evenimentului „Noaptea Privighetorilor”. Cel mai „relaxant duel” dintre păsări și oameni se desfășoară, în acest an, în condiții speciale, doar în mediul online, pe pagina de Facebook a Societății Ornitologice Române și pe paginile sucursalelor din Cluj, Sibiu și Iași. Programul ediției:
- ora 10:00 – Demonstrație de pictură în acuarelă cu pictorul Arh. Ovidiu Iovanel
- ora 13:00 – Tur ornitologic virtual ghidat
- ora 19:00 – Concert de muzică clasică – În prima parte interpretează: Alexia Dănăcică (pian), Valentin Simion (violoncel) – București, lucrări de Camille Saint-Saëns, Frédéric Chopin, Vittorio Monti, iar în a 2-a parte interpretează: Grațiela Aranyosi (vioară), Oana Badescu (flaut/piccolo), Teodora Buia (vioară), Diószegi Benjámin (pian), Fodor Lilla (violă), Diana Stir (violoncel), Sonia Vulturar (vioară) – Cluj, lucrări de Béla Bartók, Ludwig van Beethoven, Maurice Ravel, Camille Saint-Saëns, Antonio Vivaldi
* Bacău: Centrul Bacăului se va închide începând cu acest weekend (30 – 31 mai), pentru traficul rutier, fiind „rezervat” doar pietonilor. În fiecare sâmbătă, începând cu ora 13:00, și în fiecare duminică, de la ora 14:00, până la ora 24:00, circulația mașinilor va fi restricționată pe tronsonul Calea Mărășești, intersecție cu Str. I.S. Sturza Casa de Asigurări de Sănătate
– S-a întâmplat într-o zi de 30 mai
* Acum 422 de ani (1598), prin Tratatul dintre împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg şi Mihai Viteazul, încheiat la Mănăstirea Dealu, domnitorul român recunoştea suzeranitatea împăratului, iar acesta se obliga să-i asigure subsidii pentru întreţinerea armatei (30.V/9.VI)
* Cu 206 ani în urmă (1814) era semnat primul Tratat de la Paris, care a readus granițele Franței la întinderea lor din 1792. În aceeași zi, Napoleon I al Franței a fost exilat pe insula Elba. Tratatul de la Paris a pus capăt războiului dintre Franţa şi coaliţia formată din Marea Britanie, Rusia, Austria, Suedia şi Prusia. De asemenea, tratatul l-a silit pe Napoleon I să abdice. Graniţele Franţei au fost readuse la forma pe care o aveau în 1792, însă nu s-au luat prea multe măsuri punitive împotriva Franţei, cu excepţia faptului că Insulele Seychelles au trebuit să fie cedate Marii Britanii
* Se împlinesc 45 de ani (1975) de la fondarea Agenției Spațiale Europene (ESA), considerată cea mai importantă organizaţie interguvernamentală din Europa cu caracter ştiinţific şi tehnologic, cu un deosebit rol în domeniul securităţii. În prezent numără 22 de state membre, după ce în anul 2015, Estonia şi Ungaria s-au alăturat organizaţiei. România a încheiat primul Acord cu ESA în 1992, ratificat prin Legea nr. 40/1993, urmat de un alt acord în anul 1999. Începând cu 2006, România a fost Stat European Cooperant al ESA. Conform deciziei Consiliului ESA din 16 decembrie 2010, România a fost acceptată în unanimitate ca al 19-lea membru cu drepturi depline. Ceremonia semnării Acordului dintre Guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană privind aderarea României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene a avut loc în data de 20 ianuarie 2011, la Ministerul Afacerilor Externe. Acordul a fost semnat de Jean-Jaques Dordain, Director General ESA şi Marius-Ioan Piso, Director General al Agenţiei Spaţiale Române, în prezenţa lui Teodor Baconschi, ministru de externe al României la acea vreme, a cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Spaţiale Române şi a mai multor personalităţi
* Cu 4 ani în urmă (2016) era inaugurat Monumentul „Aripi” din Piaţa Presei Libere, ridicat în memoria luptătorilor din rezistenţă anticomunistă 1945-1989 din România şi Basarabia, simbolizând un tumul, un mormânt imaginar al zecilor de mii de morminte necunoscute. Din el se înalţă spre cer trei aripi, reprezentând Sfânta Treime, care poartă spre înaltul cerului sufletele descătuşate ale foştilor deţinuţi politici, deportaţi, azvârliţi în gropi comune, fără slujbă religioasă, fără lumânare, fără cruce. Inţiativa construirii monumentului a aparţinut Asociaţiei Foştilor Deţinuţi, iar demararea efectivă a proiectului a început în 2003, fiind creat de sculptorul Mihai Buculei
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Aniversară a Direcţiei Generale Anticorupţie” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este sărbătorită din 2011; DGA a fost înfiinţată prin Legea nr. 161 din 30 mai 2005 (- 15 ani), ca structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul MAI
– „Ziua Gardianului Public” în România (se sărbătoreşte, anual, pe baza Hotărârii de Guvern 518/27.IX.1993)
– „Ziua Limbii şi a Teatrului Idiş”, instituită în 2017, la iniţiativa reprezentantului minorităţii ebraice în Parlament, deputatul Silviu Vexler; marcarea acesteia va contribui la „păstrarea tradiţiei şi a valorilor specifice limbii idiş, la combaterea xenofobiei şi antisemitismului, a clişeelor şi percepţiilor eronate, la dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale ale ţării noastre, dar şi la promovarea aportului cultural al vieţii evreieşti din România la viaţa culturală românească şi internaţională”
– 1840: S-a născut căpitanul (Nicolae) Valter Mărăcineanu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878 (m. 1877, la Griviţa) – 180 de ani
– 1929: S-a născut cântăreaţa de muzică populară Ileana Constantinescu (m. 2018)
– 1929: S-a născut traducătoarea, publicista, profesoara şi disidenta anticomunistă Doina Cornea; membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianţei Civice, a Fundaţiei Culturale Memoria și a Forumului Democrat Antitotalitar din România (1990) din care s-a format mai târziu Convenţia Democrată din România (m. 2018)
– 1923: S-a născut generalul Marin Dragnea, veteran de război; a luptat sub drapelul României din prima şi până în ultima zi ale celui de-Al Doilea Război Mondial şi a slujit Armata României timmp de aproape 50 de ani (m. 2020)
– 1943: A murit Juarez Movilă, compozitor şi critic muzical (n. 1870)
– 1949: A murit Marcu Beza, istoric literar, prozator şi diplomat de origine aromână; s-a impus mai ales prin descoperirea unor valori ale civilizaţiei spirituale române medievale în ţările Orientului Apropiat; membru corespondent al Academiei Române din 1923 (n. 1882, la Vlahoclisura, Macedonia)
– 1964: A murit matematicianul şi profesorul Theodor Angheluţă; contribuţii de seamă în domeniul teoriei funcţiilor, al ecuaţiilor diferenţiale şi integrale, al ecuaţiilor funcţionale şi algebrice; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (n. 1882)
– 1966: A murit Oscar Walter Cisek, scriitor şi critic de artă de naţionalitate germană din România (n. 1897)
– 1968: A murit Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1900)
– 1980: A murit Matei Socor, compozitor şi dirijor; în 1944 a devenit dirijorul permanent al Orchestrei Radiodifuziunii Române; între anii 1945 şi 1952 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1908) – 40 de ani
– 1995: A murit Ştefana Velisar Teodoreanu, prozatoare, poetă şi traducătoare; soţia scriitorului Ionel Teodoreanu (n. 1897, la Saint-Moritz, Franţa) – 25 de ani
– 2005: A murit Aurel-Dragoş Munteanu, prozator şi eseist; primul director al Televiziunii Române după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; ambasador al României în SUA între anii 1992 şi 1994 (n. 1942, în comuna Buda, azi în R. Moldova) – 15 ani
– 2013: A murit Radu Paladi, compozitor, dirijor, pianist şi profesor (n. 1927, Storojineţ, astăzi în Ucraina)
– 2017: A murit Paul Fister, pugilist, actor şi cascador, supranumit „Ultimul haiduc” (n. 1944)
EVENIMENTE EXTERNE
– Cetatea Vaticanului: De la ora 18:30 (ora României), ora 17:30 (ora Italiei), în ajunul solemnității Rusaliilor, Papa Francisc va prezida recitarea sfântului Rozariu de la Grota de Lourdes, în Grădinile Vaticane. Celebrarea va fi transmisă în direct. Rugăciunea este transmisă în mondoviziune, fiind conectate cele mai mari sanctuare de pe cele cinci continente
– Bogota, Columbia: Ministrul columbian al Sănătăţii, Fernando Ruiz, şi primarul Bogotei, Claudia Lopez, susţin o conferinţă de presă comună pe tema prelungirii cu o lună a măsurilor de carantină în oraş, în contextul pandemiei de coronavirus
– Kiev: Redeschiderea centrelor comerciale și a hotelurilor
– Datteln, Germania: Punerea în funcțiune a noii centrale de cărbune Datteln IV, criticată de activiștii pentru climat
– Australia: Manifestații de protest împotriva izolării, în mai multe orașe
– Pisa, Italia: Redeschiderea pentru public a Turnului din Pisa
– Paris: Redeschiderea Galeriiilor Lafayette şi redeschiderea parcurilor şi grădinilor
– Teheran: Conferință de presă cotidiană a Ministerului Sănătății din Iran, pe tema evoluției pandemiei de Covid-19
– Alger: Reuniune a Comitetului Central al partidului Frontul Național de Eliberare (30 – 31 mai)
– Geneva: Are loc prima slujbă catolică din ultimii 500 de ani într-o catedrală protestantă
– Elveţia: Începând cu această zi vor fi autorizate adunările spontane de până la 30 de persoane, o nouă măsură de relaxare în contextul pandemiei de coronavirus
– Guadalajara, Mexic: Manifestaţii împotriva modului în care preşedintele ţării, Andrés Manuel López Obrador, a gestionat criza COVID-19
– Midrand, provincia Gauteng, Africa de Sud: Congres federal al principalului partid de opoziție, Alianța Democratică (30 – 31 mai)
– Londra: Mobilizare organizată de Extinction Rebellion, mișcare globală de mediu, cu scopul de a utiliza nesupunerea civilă nonviolentă pentru a mobiliza acțiunile guvernamentale pentru a evita pierderea biodiversității și riscul de colaps social și ecologic
– Centrul Spațial Kennedy, SUA: NASA și SpaceX, compania lui Elon Musk, au amânat pentru astăzi lansarea capsulei Crew Dragon. Noua oră a lansării va fi 19:22 (GMT). Misiunea este considerată una istorică, întrucât reprezintă o reluare a zborurilor spațiale cu echipaj uman pe teritoriul SUA după nouă ani. Totodată, este marcat începutul unei noi ere spațiale, care se bazează pe sectorul privat
– New York: Concertul DJ-ului David Guetta, „United at Home”
– Berlin: Reluarea campionatului de fotbal din divizia a III-a
– Paris: Este preconizat sfârșitul suspendării croazierelor Costa Cruises în întreaga lume, în contextul pandemiei de COVID-19
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Sclerozei Multiple” (World Multiple Sclerosis Day), lansată în 2009 şi coordonată de Federaţia Internaţională de Scleroză Multiplă. Scleroza multiplă (SM) este una dintre cele mai frecvente tulburări neurologice şi cauze de invaliditate la adulţii tineri, cele mai multe persoane cu SM fiind diagnosticate între 25 şi 31 de ani. Nu se ştie încă ce anume cauzează boala şi nici nu există un tratament pentru vindecare. Tema Zilei Mondiale a SM 2020-2022 este „Conexiuni”, care se referă la construirea unei conexiuni comunitare, a autoconexiunii și a conexiunilor la îngrijire medicală de calitate
– Ziua Naţională a Republicii Croaţia (Ziua statalităţii); data întrunirii primului Parlament democratic – 1990 ( – 30 de ani)
– 1431: A fost arsă pe rug Ioana d’Arc (supranumită „Fecioara din Orléans”), eroină a poporului francez; în timpul Războiului de 100 de ani (1337-1453), purtat de Franţa împotriva Angliei; aflată în fruntea unei armate, Ioana d’Arc (fiica unui ţăran) a despresurat oraşul Orléans, asediat de englezi, şi l-a însoţit pe regele Carol al VII-lea la încoronarea sa la Reims; trădată şi vândută englezilor, va fi judecată (la Rouen/Franţa) de un tribunal ecleziastic, va fi declarată eretică şi condamnată la moarte; canonizată în 1920 (n. 1412)
– 1593: A murit scriitorul englez Christopher Marlowe, precursor al lui Shakespeare; a introdus versul alb în drama engleză (n. 1564)
– 1640: A murit pictorul flamand Pieter Paul Rubens (n. 1577) – 380 de ani
– 1672, 30.V/9.VI: S-a născut Petru I (Petru cel Mare), ţar (1682-1721) şi împărat al Rusiei (1721-1725), remarcabil militar şi om politic; reformele sale interne, realizate cu autoritate despotică (în domeniul administraţiei, economiei – a susţinut dezvoltarea comerţului şi a industriei, a armatei – a creat o flotă puternică) au pregătit terenul pentru o Rusie modernă; a acordat o mare atenţie culturii şi învăţământului (a înfiinţat Academia de Ştiinţe, 1724); pe plan extern a purtat campanii militare împotriva Imperiului Otoman şi a luptat împotriva Suediei, obţinând ieşirea la Marea Baltică (1721) (m. 1725)
– 1744: A murit Alexander Pope, poet şi gânditor englez; cel mai de seamă reprezentant şi teoretician al clasicismului englez; influenţă considerabilă asupra poeziei din secolul XVIII (n. 1688)
– 1770: A murit pictorul şi desenatorul francez François Boucher (n. 1703) – 250 de ani
– 1883: S-a născut Riccardo Zandonai, compozitor şi dirijor italian (m. 1944)
– 1896: S-a născut Howard Hawks, regizor, scenarist şi producător american de film (m. 1977)
– 1908: S-a născut actorul american Mel Blanc (pe numele său adevărat Melvin Jerome Blank), vocea a peste 1000 de personaje de desen animat (iepurele Bugs Bunny, ciocănitoarea Woody, răţoiul Daffy Duck, porcuşorul Porky Pig ş. a.), poreclit şi „omul cu 1000 de voci” (m. 1989)
– 1908: S-a născut fizicianul suedez Hannes Olof Gösta Alfvén, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1970, împreună cu Louis Néel, pentru dezvoltarea teoriei magnetohidrodinamicii (m. 1995)
– 1909: S-a născut Benny (Benjamin David) Goodman, clarinetist, dirijor şi compozitor de jazz american (m. 1986)
– 1912: S-a născut Julius Axelrod, farmacolog, biochimist american de origine evreiască, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1970, împreună cu Sir Bernard Katz, Ulf von Euler; împreună cu farmacologul Bernard Brodie a descoperit rolul analgetic și a contribuit la producerea pe cale industrială a paracetamolului (m. 2004)
– 1912: A murit Wilbur Wright, aviator şi constructor american de avioane; alături de fratele său, Orville (1871-1948), a fost unul dintre pionierii aviaţiei mondiale; cei doi fraţi Wright au efectuat primul lor zbor în anul 1903, cu un avion de construcţie proprie (un planor echipat cu motor cu explozie), lansat cu ajutorul unei catapulte (n. 1867)
– 1928: S-a născut Gustav Leonhardt, clavecinist, organist şi dirijor olandez (m. 2012)
– 1938: S-a născut Billie Dean Letts, scriitoare şi profesoară americană (m. 2014)
– 1952: S-a născut pianistul şi dirijorul ungar Kocsis Zoltán (m. 2016)
– 1956: S-a născut David Maria Sassoli, politician social-democrat și jurnalist italian; preşedinte al Parlamentului European (din 2019)
– 1971: A murit Marcel Dupré, compozitor şi organist francez (n. 1886)
– 2006: A murit renumitul fotograf american Slim (George Allen) Aarons; pentru mai bine de cinci decenii, el a fotografiat unele dintre cele mai importante personalităţi ale vremii (n. 1916)
– 2009: A murit chimistul israelian Ephraim Katchalski-Katzir; cercetări în domeniul structurii şi funcţiilor celulelor vii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1916, la Kiev/Ucraina)
– 2012: A murit Andrew Huxley, biofizician şi fiziolog britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1963, împreună cu Sir John Eccles şi Alan L. Hodgkin (n. 1917)
– 2018: A murit actriţa Madiha Youssry (nume real: Hanouma Habib Khalil), o legendă a cinematografiei egiptene (n. 1921)
– 2019: A murit cantautorul, chitaristul și actorul american Leon Redbone; cunoscut pentru relansarea stilurilor muzicale de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1949, în Cipru) – 1 an