China doreşte să se unifice pe cale paşnică cu Taiwanul, dar nu exclude nici soluţia unei intervenţii militare – au declarat vineri la Beijing membrii conducerii centrale ai statului chinez cu ocazia unui eveniment dedicat adoptării unei legi pentru înăbuşirea declaraţiei de independenţă a Taiwanului, scria ieri The Sunday Times în ediţia sa electronică.
Legea în cauză autorizează forţele armate ale Chinei să intervină în Taiwan în situația în care insula şi-ar proclama independenţa. Preşedintele comisiei militare care conduce armata chineză, generalul Li Zuocheng a declarat în cadrul evenimentului citat, că în cazul în care posibilitatea reunificării paşnice nu ar mai exista, atunci armata chineză va utiliza toate mijloacele pentru a înfrânge orice tendinţă separatistă. „Nu promitem că nu vom utiliza forţa, avem în vedere şi această posibilitate şi vom lua toate măsurile necesare pentru stabilizarea şi controlarea Strâmtorii Taiwanului” – a declarat generalul Li Zuocheng. Cu toate acestea, Liu Jieyi – şeful biroului guvernamental responsabil de afaceri legate de Taiwan – a declarat că reunificarea paşnică ar fi calea cea mai bună atât pentru China, cât şi pentru Taiwan.
Cu această ocazie, conducerea chinezească a reconfirmat doar poziţia exprimată în decembrie 2018 de preşedintele Chinei Xi Jinping. Acesta, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la apariţia publicaţiei „Compatrioţilor taiwanezi” a declarat în Sala Mare a Poporului din Beijing, în cadrul unei conferinţe la care au participat mai mulţi lideri politici şi militari, că dacă situaţia o va impune, atunci China şi Taiwan se vor unifica chiar şi prin utilizarea forţei.
China consideră că Taiwanul face parte din Republica Populară Chineză, dar provincia are guvern propriu din anul 1949. Relaţia dintre Taipei şi Beijing s-a răcit după ce guvernul taiwanez condus de Tsai Ing-wen a refuzat semnarea acordului din anul1992, care are la baza principiul unei singure China. Republica Populară Chineză însă a considerat acceptarea acestui acord ca o precondiţie a începerii negocierilor. De atunci China încearcă să limiteze prin mijloace diplomatice spaţiul de manevră al Taiwanului pe plan internaţional. Totodată, Beijing-ul face presiuni economice asupra Taiwanului şi în mod regulat organizează exerciţii militare în apropierea insulei. La deteriorarea situaţiei a contribuit probabil şi cuvântarea doamnei Tsai Ing-wen din data de 20 mai, cu ocazia învestirii sale în funcţia de preşedinte (acesta este al doilea mandat a politicianei), când a afirmat că Taiwan nu va accepta niciodată sistemul „o ţară – două sisteme” (pe baza acestui principiu a fost posibilă unificarea Hong Kongului cu China). O altă sursă a tensiunilor este proiectul de lege al securităţii naţionale din Hong Kong, care ameninţă activitatea democratică în oraşul-stat. Reacţionând la acest demers legislativ Taiwan a anunţat că lucrează la elaborarea unui proiect care are ca scop ajutorarea umanitară a acelor cetăţeni din Hong Kong care cer azil în Taiwan.
Comentatorii occidentali sunt de părere că rezervele doamnei Tsai faţă de unificarea celor două state sunt fondate. Principiul „o ţară – două sisteme” nici în cazul Hongkong-ului nu funcţionează bine, după cum arată manifestaţiile activiştilor pentru democraţie din ultimul un an şi jumătate. Fosta colonie britanică, care a revenit la China cu 23 de ani în urmă, a primit un statut special cu mai multe privilegii. Guvernul din Beijing încearcă însă să limiteze cât mai mult autonomia teritoriului şi nu se poate exclude că ar proceda la fel şi cu Taiwanul. Situaţia politică este atent monitorizată de Statele Unite, care a adoptat anul trecut legea care reafirmă determinarea Statelor Unite de a rămâne alături de Taiwan.
Controlul asupra Taiwanului – o insulă care are în prezent 23 de milioane de locuitori – în perioada anilor 1895 – 1945 a fost exercitat de Imperiul Japonez. În al doilea război mondial insula a fost cucerită de Republica Chineză în cadrul celui de-al doilea război chinezo-japonez. Cu patru ani mai târziu naţionaliştii chinezi au pierdut războiul cu comuniştii şi sub conducerea generalului Chiang Kai-shek s-au refugiat în Taiwan. Atunci, aproximativ două milioane de chinezi s-au retras în Taiwan. Insula este revendicată de Republica Populară Chineză, care se consideră urmaşul de drept al Republicii Chineze.
Relaţia Statelor Unite cu China şi cu Taiwan a fost una oscilantă. Imediat după cel de-al doilea război mondial SUA s-a poziţionat de partea Taiwanului. În anii ’70 ai secolului trecut, preşedintele american Richard Nixon – în primul rând din motive economice şi pentru a contracara influenţa URSS în China – a dorit normalizarea relaţiilor cu China, însă s-a lovit de problema Taiwanului. Pentru a evita o atitudine tranşantă în această problemă, la sugestia talentatului ministru de externe, Henry Kissinger, a adoptat cea mai ingenioasă declaraţie, o capodoperă a sofismului şi anume: „Statele Unite a luat act că potrivit opiniei chinezilor, de ambele părţi ale Strâmtorii Taiwan există doar o singură Chină”.
Problema Taiwanului însă a rămas una sensibilă a politicii Republicii Populare Chineze. În anul 2013 patru deputaţi români au efectuat o vizită în Taiwan, ţară care nu a fost recunoscută de România. Reacţia, atât a Ministerului de Externe român cât şi a ambasadei Chinei la Bucureşti a fost promptă, în sensul dezaprobării gestului celor patru deputaţi, conduşi de Remus Cernea.
Székely Ervin, RADOR
