Apel de proiecte finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice (sesiunea mai-iulie 2020)

Institutul Național al Patrimoniului (INP) a lansat, la data de 19 mai a.c., Apelului național de proiecte finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea mai-iulie 2020. O finanțare totală în valoare de 3.000.000 lei este disponibilă pentru proiecte care se înscriu în cele două teme principale ale acestui apelul, și anume: 1) intervenții de urgență (2.000.000 lei), respectiv 2) pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru restaurarea monumentelor istorice (1.000.000 lei). 

În urma întrebărilor primite în perioada 19 – 29 mai şi ca rezultat al primei sesiunii de clarificare, au intervenit câteva precizări şi modificări, atât în calendarul desfăşurării apelului, cât şi la nivelul documentaţiei necesare solicitării de finanţare.

Astfel, extindem termenul de depunere a cererilor de finanţare (NOUL TERMEN: 1 iulie 2020, ora 20:00) precum şi termenul până la care poate fi finalizat un proiect câştigător (NOUL TERMEN: 30 noiembrie 2020) în cadrul prezentului apel.

Calendarul complet, aici: https://patrimoniu.ro/timbru#calendar

Vă rugăm să reţineţi documentaţia modificată şi completată, disponibilă aici: https://patrimoniu.ro/timbru#documente.

Solicitanţii care au descărcat pachetul disponibil până la data de 1 iunie, inclusiv, sunt rugaţi să aibă în vedere noile documente!
O listă de răspunsuri la întrebări frecvent adresate până acum este disponibilă la https://patrimoniu.ro/timbru#QA


MÂINE, miercuri, 3 iunie, în intervalul 17:00-19:00, răspundem din nou online întrebărilor dumneavoastră în legătură cu Apelul pentru proiecte finanțate din Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea mai-iulie 2020.

Vă puteți înscrie aici pentru a participa la consultarea online desfășurată prin intermediul platformei ZOOM. Ulterior înregistrării, veți primi un email de confirmare conținând datele de acces. Pentru orice dificultate întâmpinată, vă rugăm să ne scrieți la comunicare@patrimoniu.ro sau pe Facebook Messenger.
Întâlnirea va fi transmisă LIVE iar înregistrarea va fi disponibilă ulterior pe https://www.facebook.com/Patrimoniu

Reamintim că prioritățile acestei sesiuni de finanțare sunt punerea în siguranță a monumentelor istorice în pericol și activarea comunităților locale în sprijinul patrimoniului cultural.

Apelul are în vedere finanțarea unor proiecte care se înscriu în cele două subprograme: 1) intervenții de urgență și 2) pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru restaurarea monumentelor istorice (proiectare).

În prima categorie (IU) se primesc propuneri de proiecte pentru construcţii care prezintă pericol public, constatat prin raport de expertiză tehnică sau notă tehnică justificativă, în scopul evitării pierderilor de vieţi omeneşti sau rănirii grave a persoanelor, precum şi distrugerii unor bunuri materiale, culturale şi artistice de valoare, intervenţiile constând în: intervenţii directe – consolidare a elementelor structurale şi de arhitectură; intervenţii indirecte – sprijiniri, eşafodaje, acoperiri de protecţie; lucrări conexe – desfacere/refacere a instalaţiilor/echipamentelor, finisajelor interioare şi exterioare, învelitorilor şi altor elemente, necesare pentru realizarea intervenţiilor. Intervenţiile şi lucrările menţionate se pot executa în baza unei autorizaţii de construire în regim de urgenţă, urmând ca documentaţiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare – DALI, DTAC, DTOE, PT, DE – să fie elaborate până la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor şi acordurilor stabilite prin certificatul de urbanism.

Cea de-a doua categorie (Proiectare) se referă la proiectare pentru restaurarea monumentelor istorice și poate cuprinde: proiecte de anvergură și complexitate redusă, elaborate pentru toate fazele de proiectare (DALI, PT, DTAC și DE); proiecte complexe, elaborate la faza DALI, inclusiv studii și investigații; proiecte fază unică (PFU) pentru componente artistice.

Pot beneficia de această finanțare, participând cu proiecte și cofinanțare în cadrul acestui apel, persoane fizice și persoane juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietar, titular al unui drept de superficie, de concesiune sau de folosinţă pentru o durată mai mare de 25 de ani sau titular al dreptului de administrare a unui monument istoric.

Plafonul de finanțare în cadrul acestui apel este de 200.000 lei/ proiect pentru prima categorie, respectiv 140.000 lei/ poiect pentru cea de-a doua. Valoarea minimă a cofinanțării puse la dispoziție sau atrase de beneficiar trebuie să fie de 10%, în numerar, din valoarea totală a finanţării solicitate.

Informațiile complete despre Apelul de proiecte finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice sunt disponibile la https://patrimoniu.ro/timbru#apel

Vă stăm la dispoziţie în continuare la adresa finantare.timbru@patrimoniu.ro sau la telefon, la numărul: 021-336.60.73, interior 129, pentru orice clarificare necesară după parcurgerea noii documentaţii.

Mulțumim pentru implicare! Mult succes!