Situat în „cercul II” al capitalei, carteirul Teilor are şi el vreo 200 de ani · la 1871 pe strada Teilor – numită mai târziu Vasile Lascăr – sunt înşirate case care, în parte, se mai pot vedea şi astăzi · traseul ei merge drept: începe de lângă rondul Rosetti, întretaie Bulevardul Dacia şi se termină în Bulevardul Ştefan cel Mare · la îmbinarea cu strada Gemeni, cârciumi devenite faimoase pentru meniul lor aduc clienţi din toate cartierele.
Grigore Olimp Ioan a locuit în adolescenţă pe strada Vasile Lascăr, aproape de Piaţa Gemeni. Se trăgea dintr-un neam de boieri olteni (ramura maternă) şi unul de răzeşi moldoveni, o combinaţie care a contribuit probabil la pitorescul întâlnirilor de familie. În ce priveşte drumul, de la Calea Griviţei colţ cu Victoriei până la Piaţa Gemeni, acesta era scurt şi drept, uşor de străbătut cu birja…
“La noi, viaţa culturală se reducea în familie unde ne strângeam la sora mare a tatălui meu în fiecare duminică şi unde era o masa îmbelşugată şi unde se făceau glume la masă, între care unchiu-meu, care fusese colonel de cavalerie, făcea glume mai deocheate de care ceilaţi nu prea făceau haz, dar pe care noi, copiii… de-abia aşteptam să le spună! Iar după masă se cânta la pian, mătuşile mele amândouă cântau la pian şi tata cânta din gură, în special şansonete franţuzeşti, fiindcă tata îşi făcuse toată educaţia în Franţa.
Iar noi, copiii, mergam la cinema, iar când ne întorceam erau faimoasele partide de table pe care un unchi de-al meu, generalul Constandache – care era cel mai mic [de statură] ofiţer din armata română – le juca cu unchiul şi cu alţi unchi de-i mei şi ştiu că întotdeauna se terminau cu scandal, se certau bine, fiecare îl acuza pe celălalt: <ai trişat!>, <ai trişat!>. Şi-mi aduc aminte că după aia se mai servea încă o masă seara, se mai bea, nu ştiu ce şi, într-o veselie, ieşeam în poartă. Eram în Calea Victoriei, chiar în faţă, unde e [intersecţia cu] Calea Griviţei, unde e un bloc acuma în formă de potcoavă şi o statuie de sportivi. Şi ieşeam în poartă, era un gang, ieşeam jos şi sergentul de acolo – care trăia cu madam Profira care era femeie de serviciu la mătuşa mea – ăla fluiera şi atuncea imediat venea o birjă. În faţă erau două-trei taxiuri, dar birje erau multe. Şi venea o birjă şi ne ducea acasă şi-mi aduc aminte că tata vroia să-i spuie unde [să ne lase] şi ăla spunea: <Ştiu…>
Şi punctul de reper la noi, acolo, era o cârciumă, <La Cotitură>, unde se întretăia Vasile Lascăr cu strada Gemeni, i se spunea Piaţa Gemeni. Şi acolo se întretăia tramvaiul cu cai, ăsta, numărul 9, cu tramvaiul electric. Treceau două tramvaie electrice, 16 pe care scria <Obor-Obor>, adică făcea turul Bucureştiului de la Obor până la Obor şi mai era un tramvai, 17, care mergea la Gara de Nord. Dar în afară de aceste două tramvaie electrice care se întretăiau cu tramvaiul cu cai – dar erau mult mai numeroase tramvaiele cu cai! – mai era încă un tramvai, 15, care trecea prin faţa Fundaţiei Carol, prin faţa Palatului, o lua pe Academiei şi nu mai ştiu pe unde se ducea. Şi era tramvaiul 20 care se oprea la <Bufet>. <Bufetul> era la Şosea, la <Rondul I> cum se chema, după Ambasada rusească de astăzi, acolo se chema <La Bufet> şi era un fel de restaurant într-o clădire oarecum în stil românesc. Şi acolo întorcea tramvaiul 20.
Iar maximum-maximorum de <sportivitate> era să ajungi până la Vila Minovici. Nu exista Fântâna Mioriţei şi nu exista nici pasajul de nivel cu linia [ferată] Constanţa care există [acum]. Ăla e făcut tot pe vremea lui Carol al II-lea. Acolo era o barieră care era mereu lăsată şi se strâgeau toate maşinile sau, mă rog, ce mai era. Nu existau nici lacurile din nordul Bucureştiului, erau nişte bălţi prin care trecea Colentina. Şi tot pe vremea lui Carol al II-lea s-au făcut lacurile din nordul Bucureştiului. Iar după ce s-au făcut aceste lacuri, imediat au crescut preţurile terenurilor de pe malul lacului!”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2002]
