Preşedintele Băncii Mondiale a declarat că actuala criză economică este o catastrofă

Preşedintele Băncii Mondiale a declarat că actuala criză economică este o catastrofă. Într-un interviu pentru BBC, David Malpass a cerut guvernelor să înceapă implementarea unor noi sisteme care să permite reluarea creşterii economice. Banca Mondială afirmă într-un comunicat că mai mult de 60 de milioane de oameni ar putea ajunge în situaţia în care să trăiască cu numai doi dolari pe zi, ca rezultat al impactului economic al pandemiei de COVID-19. Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, afirmă că milioane, poate chiar miliarde de oameni au fost grav afectaţi de pandemie. Reinstituirea prosperităţii – adaugă el – va implica construirea unui mediu favorabil, care să permită crearea de noi locuri de muncă pentru a le înlocui pe acelea care s-ar putea să fi fost pierdute permanent. Dl Malpass a spus că este optimist privind o revigorare pe termen lung, dar admite că impactul asupra unor oameni ar putea avea efecte pentru mai mult de un deceniu./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 iunie