OMS afirmă că situaţia pandemiei de coronavirus în lume se înrăutăţeşte

Situaţia legată de răspândirea coronavirusului în Europa se îmbunătăţeşte, însă, per ansamblu, în lume aceasta se înrăutăţeşte, a declarat, luni, în timpul unui briefing la Generva, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus. „OMS a primit informaţia privind creşterea până la 7 milioane de cazuri de infectare cu coronavirus în lume şi la circa 400.000 de decese”- a declarat acesta. „Deşi situaţia în Europa se îmbunătăţeşte, la nivel global aceasta se înrăutăţeşte” – a constatat şeful OMS. Directorul general al organizaţiei a amintit că, în ultimele 9-10 zile, în lume au fost înregistrate zilnic peste 100.000 de cazuri noi de infectare. Iar duminică acest număr a depăşit 136.000 într-o singură zi, 75% dintre cazuri fiind confirmate doar în zece state, în principal din America şi Asia de Sud. „De asemenea, observăm o creştere a numărului de cazuri COVID-19 şi în unele regiuni din Europa de Est şi în Asia Centrală” – a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus. Potrivit afirmaţiilor sale, principala ameninţare în aceste ţări este „autorelaxarea”./ssirbu/gpodea

www.tass.ru – 8 iunie