Restaurantele apar odată cu hotelurile, în Principatele Române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea · un călător german din această perioadă enumeră în Bucureşti 13 restaurante, dar probabil mai sunt şi altele pe care nu le cunoaşte · până la începutul secolului XX şi apoi în perioada interbelică localurile bucureştene devin foarte numeroase şi variate ca ofertă · restaurantele de lux au meniuri franţuzeşti cu mâncăruri alese, vinuri străine şi şampanie, oferite în timp ce solişti români cu voci melodioase cântă şansonete franţuzeşti şi canţonete italiene · sporeşte şi numărul localurilor de cartier, al restaurantelor cu grădină, mai ieftine, în care se mănâncă mici, fleici şi se bea bere.
În 1932 Traian Demetrescu a venit în Bucureşti la Şcoala Superioară de Război (absolvită patru ani mai târziu). Între timp a făcut şi şcoala de pilotaj de la Buzău, devenind sublocotenent de aviaţie. În 1936, cu studiile încheiate, era angajat la Flotila Aerostaţie din Pantelimon. În toată această perioadă, până la plecarea pe front, a avut timp să cunoască localurile bucureştene…
„În primul rând, în Bucureşti pe vremea aia nu se obişnuia ca acuma să te duci în localuri de trei-patru ori pe săptămână. Mă duceam o dată pe lună şi mă duceam pe Dorobanţi unde cânta Gică Petrescu sau vizavi unde cânta Zavaidoc. […] Pe Dorobanţi e o biserică, […] ei, după biserica asta era o grădină, grădină mare, aşa, la stradă şi unde cânta Gică Petrescu; acolo şi-a început el – după cât ştiu eu – cariera. Cânta numai cântece franţuzeşti. Şi după aia cânta pe [strada] Vasile Boerescu, unde e Teatrul Naţional acuma, ăla mare, trecea chiar pe-acolo. Şi în stânga, spre bulevard, mai era o casă şi ieşea bulevardul şi acolo era grădina asta, acolo cânta şi Gică Petrescu şi el mai cânta şi la [Teatrul] Tănase. Şi avea bicicletă; cânta aicea, fugea la Tănase, mai cânta şi acolo.
Pe vremurile alea, când te duceai la un local din ăsta nu te duceai la prânz sau nu ştiu ce, te duceai seara, pe la 9-10 şi ieşeai dimineaţa. Dar eu ţin minte că mă duceam cu câte cineva seara şi erau localuri cu specific, [de exemplu] la Coana Victoriţa. La Mănăstirea Caşin este o stradă care e paralelă cu Kiseleff, o străduţă mică… ei, cam pe-acolo, pe stânga, era o grădiniţă nu mare, avea vreo 30 metri pe 15, aşa ceva, <Coana Victoriţa> aşa-i spunea, era renumită pentru mici. Dacă vroiai să mănânci mici, acolo te duceai. Mâncam numai mici şi fripturi. Bineînţeles, erau şi lăutari din ăştia care cântau. […]
Eu stăteam în [cartierul] Tei şi traversam linia lui 17 şi vizavi era o cârciumioară cam cât camera asta şi luam vin de acolo, ţin minte era 7 lei litrul, dar numai vin natural, nu exista vin de-ăsta, prefăcut, că negustorul dacă dădea un vin prost ştia că a doua oară nu mai vine [clientul], el avea nevoie de clientelă. […] După aia a mai apărut şi un local la [Piaţa] Gemeni, <Ruxandra> îi spunea, la Gemeni, unde e [strada] Vasile Lascăr [colţ] cu Dacia. […] Şi acolo a început să cânte Maria Tănase, la Ruxandra. Şi acolo mă duceam, erau lucruri destul de bune…
În Piaţa Buzeşti mai era un local vechi, Corna Cireşoaia, unde este maternitatea asta, Polizu; iar vizavi era Parcul Topa. La Corna Cireşoaia era o orchestră celebră unde toboşarul făcea solo de tobă, Michi îi spunea. Mâncai şi acolo de toate şi numai lucruri bune. Mă duceam vizavi, la Topa şi ăla era iarăşi… Erau localuri cu preferinţe, nu erau localuri ca acuma, unul lângă altul şi toţi cu aceeaşi marfă! Îşi făcea vadul fiecare, nu mai putea să intre altul peste el.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2000]
