Un grup de acţiune împotriva bullying-ului va fi înființat în fiecare unitate de învățământ

Un grup de acţiune împotriva bullying-ului va fi înființat în fiecare unitate de învățământ, potrivit Legii împotriva violenței psihologice ale cărei norme metodologice au fost publicate în Monitorul Oficial.

Acest grup va fi format din cel mult zece persoane și are rolul de prevenire, identificare și rezolvare a faptelor de violență între elevi, fizice, verbale, relaționare sau cibernetice. Între cei zece membri ai grupului se află directorul școlii, un profesor consilier, trei cadre didactice specializate în problematica violenței, reprezentanți ai elevilor, părinților și autorității locale.

Ministerul Educației precizează că, prin aplicarea Legii anti-bullying-ului, se dorește crearea unui climat sigur și pozitiv în unitățile de învățământ, în care elevii și preșcolarii să fie respectați, să nu fie discriminați, să se simtă bine și să aibă motivație pentru învățare./cpodea/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iunie