Susținerea partidului Jobbik din Ungaria a scăzut la mai puțin de jumătate din rezultatele obținute la alegerile din 2018. În prezent, 9% din alegătorii cu drept de vot ar vota cu acest partid de opoziție, rezultă din sondajul de opinie realizat recent de Institutul Nézőpont prin chestionarea a o mie de oameni. Sondajului de opinie, remis Agenției ungare de presă MTI, evidențiază că „azi, doar 35% din alegătorii Jobbik se consideră de dreapta”. Întrebarea este dacă în situația sa, Jobbik este considerat de celelalte partide de stânga drept „un rival inutil sau, dimpotrivă, un ajutor util”. În rândul alegătorilor activi, popularitatea FIDESZ este de 52%, ceea ce are ca efect diminuarea șanselor de victorie electorală ale oricărei formațiuni politice de opoziție, potrivit datelor sondajului de opinie. Referitor la detalii, Institutul Nézőpont menționează că datorită faptului că de la începutul anului, FIDESZ conduce (cu 51%) în clasamentul popularității, „ar fi sigur că ar câștiga dacă alegerile parlamentare, ar fi organizate în această duminică”. În rândul alegătorilor activi, susținerea partidului de guvernământ este chiar de 55% datorită gestionării epidemei de coronavirus. „Succesul partidului de guvernământ înseamnă, implicit, eșecul partidelor de opoziție”. Formațiunea Momentum și Convenția Democratică (DK) duc o luptă umăr la umăr unul cu celălalt. La începutul lunii iunie, această competiție era condusă de Momentum, cu o susținerere de 14%, față de DK, care se bucura de o popularitate de 12%. Partidul Socialist Ungar (MSZP) și formațiunea Politica Poate Fi Altfel (LMP) nu ar putea să acceadă în Parlament chiar dacă s-ar lansa în competiție separat, având o susținere de 4%, respectiv 2%, astfel că ambele partide sunt interesate într-o alianţă „pentru supraviețuirea lor”. Potrivit sondajului, din punctul de vedere al listei electorale comune de stânga, situația Jobbik este deosebit de interesantă: susținerea partidului de 9%, cât are în prezent, s-a permanentizat, însă ieșirea din grupul parlamentar al Jobbik al fostului președinte de partid, Tamás Sneider și al deputatului în Legislativul ungar, Andrea Varga-Damm, nu s-a simțit imediat în privința susținerii partidului. În următoarele luni vor fi decisive şi se va vedea cât bine a acționat actualul președinte al Jobbik, Péter Jakab, potrivit datelor sondajului, din care mai rezultă că doar 35% din simpatizanții Jobbik se consideră de dreapta, însă acest partid, care se adresează nu numai celor cu sentimente de dreapta, „nu reprezintă un ajutor, ci o amenințare pentru celelalte partide de stânga și de aceea poate deveni ușor inutil din punctul de vedere al unei alianțe de stânga”.
MTI – 12 iunie)/rganciu/dsirbu