Medicii specialişti ne spun din nou că trebuie să ne obişnuim să purtăm masca

Toate aceste tensiuni şi frământări politice au loc în timp, ce în ultima perioadă, numărul de cazuri noi COVID-19 a crescut de la o zi la alta, iar ieri am atins un vârf al primei perioade de relaxare cu 237 de îmbolnăviri. Numărul deceselor a ajuns la 1.369 şi în secţiile de terapie intensivă sunt 153 de bolnavi. Este contextul în care medicii specialişti ne spun din nou că trebuie să ne obişnuim să purtăm masca şi că ar trebui să păstrăm regulile de igienă. Adriana Turea:
Reporter: Profesor doctor Adrian Streinu-Cercel a precizat că nu avem voie să ne jucăm de-a pandemia, că aceasta nu iartă şi că oricine poate ajunge pe patul de spital. Medicul a subliniat încă o dată importanţa măsurilor de igienă, adică să nu uităm de apă şi săpun sau dezinfectantul pentru mâini. Totodată, ceea ce va face diferenţa în perioada următoare va fi masca. De asemenea, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, profesor doctor Alexandru Rafila, a menţionat că s-a tot vorbit de deschiderea mall-urilor, însă nu s-a discutat când şi cum se deschid şcolile.
Alexandru Rafila: Noi, dacă reluăm activităţile economice, culturale, educative, trebuie nu numai să le reluăm, ci să le şi continuăm. Nu mai trebuie să le întrerupem. Noi pentru asta trebuie să ne pregătim, în această vară. Fără chestiunea asta, nu ştiu cum o să evoluăm ca ţară, ca societate, pentru că cred că efortul economic şi social, şi cultural, pe care l-am suferit în aceste câteva luni, cred că a fost extrem de mare.#HUN/aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iunie