Premierul bulgar şi vicepreşedintele executiv al Comisiei Europe au analizat progresele Bulgariei pe drumul spre zona euro

Premierul bulgar, Boiko Borisov, a desfăşurat o convorbire telefonică cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europe, Margrethe Vestager, privind progresele Bulgariei de aderare la mecanismul cursului de schimb ERM II, aşa-numita sală de aşteptare a zonei euro.
Şeful executivului de la Sofia a subliniat acţiunile consecvente pe care guvernul bulgar, sectorul bancar şi de supraveghere bancară le-au pus în aplicare în ultimii doi ani, după ce în august 2018 Consiliul de Miniştri a aprobat un plan de acţiune cu măsuri specifice pentru pregătirea Bulgariei în vederea alăturării sale la Mecanismului cursului de schimb şi Uniunea bancară. Borisov şi-a exprimat încrederea că admiterea Bulgariei în sala de aşteptare din zona euro va avea un impact pozitiv asupra mediului economic din ţară, iar controlul bancar general va constitui o garanţie suplimentară pentru transparenţa activităţii băncilor bulgare. Prim-ministrul bulgar a subliniat că politica fiscală prudentă a guvernului se numără printre realizările de care ţara sa poate fi mândră şi poate servi drept exemplu. Potrivit acestuia, stabilitatea financiară şi disciplina sunt printre motivele principale pentru ca Bulgaria să poată întâmpina în condiţii bune criza actuală cauzată de COVID-19 şi să răspundă rapid cu măsuri specifice în sectorul sănătăţii, social şi economic pentru sprijinirea cetăţenilor şi întreprinderilor. De asemenea, Borisov a precizat că Bulgaria se numără printre ţările UE cu cea mai mică datorie ca raport din PIB. În cadrul discuţiilor, premierul bulgar a menţionat necesitatea relansării accelerate a economiilor UE după pandemie şi a salutat activitatea Comisiei Europene în lupta împotriva noului virus, adăugând că unitatea este o premisă esenţială pentru răspunsul global al UE la efectele negative ale pandemiei./ddaniela/aionescu

www.bnr.bg – 12 iunie