Profesorul doctor Alexandru Rafila, consideră că educația pentru sănătate creează modele preventive

Pandemia a avut consecințe nefaste asupra omenirii, însă ne-a arătat că trebuie să fim și proactivi, că este nevoie de educație pentru sănătate – afirmă specialiști din domeniul medical.

Președintele Societății Române de Microbiologie, profesorul doctor Alexandru Rafila, consideră că educația pentru sănătate creează modele preventive și că, dacă este făcută de la vârste fragede, vom avea o generație tânără sănătoasă.

Alexandru Rafila: Educaţia pentru sănătate e un concept mai larg, este singura care poate, în România, să creeze nu numai deprinderi pentru o viață bună a oamenilor, este singura capabilă să asigure finanțarea sistemului de sănătate, pentru că o populație antrenată să aibă comportamente preventive – și le leg de situația prin care am trecut – este cea care va avea nevoie și de servicii medicale mai puține și economia acestei țări va reuși să finanţeze sistemul de sănătate.

Este singurul lucru care se poate face, pentru că, peste tot, cheltuielile pentru sănătate cresc într-un ritm cel puțin de două ori mai mare decât creșterea PIB-ului, ori chestiunea asta face ca sistemele de sănătate să devină nesustenabile și singurul lucru pe care îl avem de făcut este să adoptăm politici preventive.

Realizator: La rândul său, secretarul general al Academiei Române, Ioan Dumitrache, susține că este normal ca România să aibă un program strategic, cu viziune pe termen mediu și lung. El crede că trebuie să se acționeze coerent, astfel încât să se simtă un salt în dezvoltarea României./lalexandrescu/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iunie