Se împlinesc 30 de ani (1990), de când, între 13 şi 15 iunie, a avut loc o încercare de forţă între Guvern şi Opoziţie în legătură cu evacuarea Pieţei Universităţii din Bucureşti. Au fost atacate şi incendiate sediile Ministerului de Interne, Direcţiei de Poliţie şi Televiziunii Române. Sosiţi la Bucureşti în sprijinul Guvernului, minerii din Valea Jiului au curmat aceste acţiuni, dar au comis excese împotriva unor sedii de partide şi instituţii, precum şi împotriva unor persoane (prima mineriadă). Evenimentele aveau să intre în cronica social-politică românească sub denumirea de „Evenimentele din 13-15 iunie” şi au afectat grav percepţia României în lume. La data de 22.IV.1990, după un miting electoral al PNŢCD (înaintea alegerilor generale din 20 mai), o parte dintre manifestanţi s-au baricadat în Piaţa Universităţii (unul dintre locurile-simbol ale Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989), blocând (până la 13 iunie) circulaţia pe cele două artere principale ce străbat această zonă centrală a Capitalei. Acţiunea a căpătat denumirea de „Fenomenul Piaţa Universităţii”
*****
Victimele mineriadei din iunie 1990 vor fi comemorate la 30 de ani de la evenimente
Se împlinesc 30 de ani de la mineriada care a pus capăt demonstrațiilor anticomuniste din 1990. Prin intervenția forțelor de ordine și a minerilor veniți din Valea Jiului, protestatarii au fost dispersați după aproape două luni de manifestații la care au participat zeci de mii de oameni în Piața Universității din București. Intervenția s-a soldat cu morți și răniți. Astăzi, la 30 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, va fi oficiată o slujbă de parastas pentru toți cei care au murit în timpul mineriadei din acel an. Slujba de comemorare va fi oficiată de un sobor de preoți delegați de Arhiepiscopia Bucureștilor, la troița din fața Teatrului Național, începând cu ora 16:00 – a relatat redactorul RRA Remus Rădulescu./eradu/avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 iunie