Peste 800 de militari din Forţele Navale Române participă între 15-18 iunie la exerciţiul „Shield Protector 20”

Forțele Navale Române organizează, în perioada 15-18 iunie, exercițiul tactic de luptă „SHIELD PROTECTOR 20”, condus de către Comandamentul Flotei din Constanța. Acesta se va desfășura în raioanele maritime de instrucție din vestul Mării Negre, pentru executarea misiunilor de foc planificate și evaluarea navelor participante la exerciții internaționale. La exerciţiu participă peste 800 de militari, opt nave militare și un elicopter Puma Naval.

Conform scenariului, pe mare, fregatele „Regina Maria” și „Mărășești”, corvetele „Contraamiral Eustațiu Sebastian” și „Amiral Petre Bărbuneanu”, dragorul maritim „Lt. Lupu Dinescu”,  navele purtătoare de rachete „Lăstunul” și „Zborul”, precum și remorcherul maritim „Viteazul” vor executa trageri cu sisteme de artilerie și antisubmarin, exerciții de luptă la suprafață, de căutare și salvare pe mare, de remorcare, de reaprovizionare și de monitorizare a traficului naval. Elicopterul Puma Naval IAR-330 va asigura secvențele de luptă aeriană și va pune în aplicare procedurile de localizare a unui submarin inamic.

Activitatea constituie cel mai amplu exercițiu național desfășurat de Forțele Navale Române în anul de instrucție 2020 și are drept scop confirmarea capacității de reacție a acestei categorii de forțe armate prin executarea misiunilor planificate.

Articol de: Adelina Boboc

Photo credit: Navy.ro