Republica Moldova a declarat marţi că a cerut Statelor Unite să îl extrădeze pe Vladimir Plahotniuc, om de afaceri acuzat de implicare într-un furt de un miliard de dolari din bănci, infracţiune comisă între anii 2014-2015. Vladimir Plahotniuc, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Republica Moldova, a influenţat şi scena politică de la Chişinău, conducând Partidul Democrat şi fiind de trei ori parlamentar, înainte de a fugi în Statele Unite, în 2019, după ce partidul său a pierdut puterea în urma alegerilor. Luna trecută, procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a declarat că l-a pus sub acuzare pe Plahotniuc pentru crearea unei grupări de crimă organizată, pentru extorcare şi fraudă. Reprezentanţii lui Plahotniuc nu au putut fi contactaţi pentru comentarii, dar avocatul acestuia a spus anul trecut că clientul său neagă implicarea în cazul cunoscut sub numele de „Furtul secolului”, în urma căruia au fost delapidate sume echivalente cu 8% din PIB-ul Republicii Moldova, bani furaţi din cele mai mari trei bănci moldovene./mbaciu/pvelisar
(REUTERS – 16 iunie)