Oficiali din nordul Afganistanului au comunicat că cel puţin 12 membri ai personalului de securitate au fost ucişi, în urma unui atac al talibanilor asupra unui punct de control, în provincia Jowzjan. Un purător de cuvânt al guvernatorului local a declarat că patru soldaţi au fost capturaţi de militanţi. El a precizat că atacul s-a încheiat după ce la faţa locului au ajuns întăriri ale forţelor de securitate afgane, iar cinci insurgenţi au fost ucişi./mbrotacel/aionescu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 iunie