Autostrada Sibiu-Piteşti are o întârziere de şapte ani faţă de termenul estimat

Autostrada A1, Sibiu-Piteşti, are o întârziere de şapte ani faţă de termenul estimat şi nu va fi deschisă circulaţiei mai devreme de 2030 se arată într-un raport al Curţii de Conturi a Uniunii Europene, raport publicat ieri. Planificarea ineficientă şi implementarea deficitară sunt printre cauzele care au făcut ca în prezent cele mai dificile segmente reprezentând două treimi din această autostradă să nu fie nici măcar scoase la licitaţie. De asemenea, instituţia care verifică dacă fondurile europene sunt utilizate corect, arată faptul că lipsa unei autostrăzi fără întrerupere între vama Nădlac 2 şi Constanţa de pe coridorul Rin – Dunăre pune în pericol chiar funcţionarea eficientă a cinci dintre cele nouă culoare principale de transport de pe teritoriul Uniunii Europene./ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iunie