Matematicianul Adrian Constantin a primit Premiul Wittgenstein 2020

Premiul Wittgenstein – cel mai valoros premiu pentru promovarea științei în Austria – revine în acest an matematicianului român Adrian Constantin, de la Universitatea din Viena. Fondul Ştiinţific Austriac, FWF i-a acordat cercetătorului Adrian Constantin, miercuri după-amiază, cel mai mare premiu de finanțare științifică din Austria, cu o subvenție de 1,5 milioane de euro.
Potrivit FWF, Premiul Wittgenstein este destinat să garanteze cercetătorilor excelenți ”cel mai înalt grad de libertate și flexibilitate în desfășurarea activității lor de cercetare pentru a permite o dezvoltare extraordinară a realizărilor lor științifice”.
Juriul internațional format din opt oameni de știință de top, inclusiv doi câștigători ai Premiului Nobel, și-a justificat decizia pentru Adrian Constantin prin „contribuțiile sale inovatoare la matematica propagării valurilor”. Cercetările sale despre modul în care se sparg undele au pus bazele „investigării matematice riguroase a singularităților în ecuațiile diferențiale parțiale neliniare ale fluxurilor de fluide”, a declarat președintele juriului, Janet Wolff (Universitatea din Manchester).
Matematicianul Adrian Constantin este un specialist în valurile și curenții din oceane și din atmosferă. Când vorbește despre munca sa, entuziasmul său este contagios, ceea ce este cu atât mai surprinzător, cu cât consideri că aria sa de expertiză este realizată din ecuațiile diferențiale neliniare – ceva pe care un non-matematician nu îl înțelege imediat. Pe de altă parte, interesul său pentru cercetare devine tangibil atunci când descrie aplicațiile practice cu care s-a ocupat în ultimii ani. Este vorba despre modelarea matematică a curenţilor şi valurilor care joacă un rol important în fenomenul climatic El Niño, dar și în dezastrele naturale, precum tsunami.
Potrivit site-ului Facultăţii de Matematică a Universităţii din Viena, Adrian Constantin este lider mondial în teorie și în aplicarea ecuațiilor diferențiale parțiale neliniare. Două dintre articolele sale se numără printre cele mai citate 10 lucrări publicate vreodată de revistele în care apar, care, la rândul lor, se situează printre cele mai prestigioase din întreaga matematică: Acta Mathematica și Inventiones Mathematicae. Cercetările sale și ale colaboratorilor săi includ contribuții primare la geofizică, de ex. dovada existenței undelor de rotație de amplitudine mare (cu W. Strauss și E. Varvaruca) sau o dovadă de stabilitate a undelor solitare cu vârf (cu W. Strauss). Adrian Constantin a dezvoltat și a stabilit tehnici analitice noi care ajută la descoperirea unor fenomene de valuri dificile în oceane și în atmosferă.
Omul de știință premiat s-a născut pe 22 aprilie 1970, la Timișoara, România, unde a urmat o școală de limbă germană. Adrian Constantin a studiat la Universitatea Sophia-Antipolis din Nisa. Și-a luat doctoratul în 1996 la Institutul Courant de la New York University. Cariera sa profesională continuă l-a dus de la Universitatea din Basel și de la Universitatea din Zürich la Universitatea Newcastle din Anglia și mai departe, la Trinity College Dublin. Din septembrie 2008, cercetătorul Adrian Constantin predă la Facultatea de Matematică a Universității din Viena. (www.apa.at; www.derstandard.at – 18 iunie)/aionescu

sursa foto : © FWF/Luzia Puiu

Ada Ionescu, RADOR