Mai multe spitale COVID-19 din țară semnalează că se aglomerează. În București, după Institutul ‘Matei Balș’ și Spitalul ‘Victor Babeș’, astăzi, și Institutul de pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ anunță că aproape nu mai are locuri libere pentru pacienții COVID-19. Potrivit managerului unității medicale, Beatrice Mahler, mai sunt doar două locuri libere în saloanele pentru suspecți și câteva pentru pacienții cu co-infecție tuberculoză COVID. Şi din Iași vin semnale asemănătoare de la medicii din trei mari spitale, sunt îngrijorați de numărul ridicat al persoanelor care se îmbolnăvesc zilnic, ceea ce poate duce rapid la depășirea capacităților unităților sanitare. Potrivit datelor oficiale, în spitalele din toată țara sunt peste 5.300 de persoane infectate cu noul coronavirus și aflate sub tratament./amirea/sdm2
RRA – 20 iunie