La Viena s-au încheiat convorbirile dintre Rusia şi SUA, privind stabilitatea strategică

La Viena s-au încheiat consultările ruso-americane pe marginea problemelor privind stabilitatea strategică, a anunţat o sursă din cadrul delegaţiei ruse. Delegaţia rusă la aceste convorbiri a fost condusă de adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, iar cea americană, de reprezentantul special al preşedintelui SUA pentru controlul asupra armamentului, Marshall Billingslea. Discuţiile au durat circa zece ore. Convorbirile anterioare pe marginea problemelor strategice au avut loc la Viena, la 16 ianuarie, după care a urmat o pauză din cauza pandemiei de coronavirus. Se presupunea că una dintre temele principale ale consultărilor va fi prelungirea Tratatului START-3 (de reducere a armelor strategice ofensive). În ajunul întâlnirii, Serghei Riabkov a declarat că Moscova apreciază pozitiv „reluarea acestor contacte”./ssirbu/sdm2
(www.ria.ru – 22 iunie)