MEC a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a. Potrivit unui comunicat al instituției, difuzat cu puțin timp în urmă, dintre cei aproximativ 160.000 de candidați peste 135.000 au obținut medii mai mari sau egale cu cinci. În schimb, șapte elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă și lucrările lor au fost notate cu nota 1. Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00-19:00 și mâine, între orele 8:00 și 12:00. Ele vor fi transmise și prin mijloace electronice. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie./csimion/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iunie