După patru luni de închidere, Disneyland Paris se va redeschide treptat pentru public începând cu 15 iulie, cu o capacitate redusă și purtarea unei măști obligatorii pentru vizitatorii de peste 11 ani, a anunțat luni, 22 iunie, pentru AFP prima destinaţie turistic privată din Europa.
Parcul – care nu și-a mai comunicat numărul de vizitatori din 2015, anul în care a primit 14,8 milioane de oameni – este situat în Marne-la-Vallée, în Ile-de-France, o regiune care a rămas clasificată drept „zonă portocalie” până pe 15 iunie, din cauza pandemiei.
Filiala franceză a companiei The Walt Disney a anunțat că redeschiderea se va face „cu o capacitate limitată”, fără a preciza care va fi numărul admis de vizitatori. Rezervarea biletului sau a sejurului va fi obligatorie și se va face doar online. Angajații și vizitatorii, de la vârsta de 11 ani, trebuie să poarte o mască pe parcursul vizitării întregului parc.
Un anumit număr de „experiențe, spectacole sau evenimente nu vor fi disponibile sau vor fi modificate”, a indicat parcul. Astfel, celebra paradă sau spectacolul de noapte „Disney Illuminations” nu pot fi organizate și „vor reveni la o dată ulterioară”. De asemenea, spectacolele „Regele Leu și ritmurile Terrei” și „Ritmul Junglei” „vor reveni mai târziu în această vară”. Iar „întâlnirile” cu mascotele vor fi, de asemenea, „suspendate temporar”, chiar dacă vor fi prezente pe site „pentru a amuza spectatorii într-un mod inedit”.
În ceea ce privește cazarea, un prim hotel (Disney’s Newport Bay Club) se va redeschide pe 15 iulie, iar altele îl vor urma pe timpul verii. (www.lefigaro.fr – 23 iunie)/rcostea