Parada militară de la Moscova s-a încheiat

În 28 de oraşe din Rusia au loc miercuri, 24 iunie, parade militare cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la victoria împotriva fascismului.
Parada militară sau Parada Victoriei, cum o numesc ruşii, care a avut loc miercuri în Piaţa Roşie din Moscova s-a încheiat. Parada militară de astăzi este consacrată aniversării celor 75 de ani de la victoria obţinută în cel de-Al Doilea Război Mondial, din perioada 1941-1945. La paradă au participat peste 14.000 de militari ruşi, inclusiv militari din Rusia şi militari din 13 state ale lumii şi din CSI: Azerbaidjan, Armenia, Belarus, India, Kazahstan, Kîrgîzstan, China, R.Moldova, Mongolia, Serbia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, precum şi 234 de unităţi de tehnică de luptă, inclusiv modernă şi cea datând din cel de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, 75 de avioane şi elicoptere au participat la parada militară de la Moscova, prezentând un spectacol aerian.
La paradă a participat şi ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu. Comandantul paradei de la Moscova a fost comandantul Forţelor Terestre Ruse, Oleg Saliukov. Parada militară de la Moscova a debutat la ora 10:00, ora Moscovei, cu arborarea drapelului de stat şi a drapelului victoriei datând din 1945 şi intonarea imnului de stat al Rusiei. Apoi parada militară a continuat cu inspecţia trupelor, care a fost efectuată de către ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, care a salutat miile de soldaţi şi ofiţeri din Piaţa Roşie, de la bordul unei limuzine de lux Aurus decapotabilă.
Demonstraţia de forţă s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin, aflat la tribuna oficială din Piaţa Roşie, unde s-au mai aflat foşti combatanţi, veterani de război şi invitaţi.
Peste 14.000 de militari au defilat pe fondul muzicii şi în pas cadenţat prin Piaţa Roşie, urmaţi de blindate şi artileria grea, într-o nouă demonstraţie de forţă. Nelipsite de la parada militară au fost blindatele Tigr, sistemele de rachetă strategice Topol-M. Au participat la parada militară de la Moscova şi avioanele Forţelor Aeriene Ruse, în total 75 de avioane şi elicoptere. Zboruri demonstrative au fost efectuate de avioanele din formaţiile de elită ale Forţelor Aeriene Ruse: Russkie Viteazi, SU-25 şi Striji. Acestea au încheiat parada militară din Piaţa Roşie.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a susţinut un discurs în Piaţa Roşie, apoi a ţinut un moment de reculegere în memoria celor care au decedat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După momentul de reculegere, a debutat marşul militarilor, în pas cadenţat.
La evenimentele de astăzi din Piaţa Roşie au asistat, alături de preşedintele rus, Vladimir Putin, care este comandatul suprem al Forțelor Armatei Ruse, precum şi personalităţi culturale şi politice. Invitaţii paradei militare de la Moscova au fost preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic. Potrivit unor informaţii anterioare, la paradă au fost invitaţi lideri din Abhazia, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Kazahstan, Kîrgîzstan, R. Moldova, Tadjikistan, Uzbekistan şi Osetia de Sud./vdraguta/ilapadat

www.russian.rt.com – 24 iunie