Ziua închinată Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este un prilej de sărbătoare și de bucurie în multe locuri din Europa și din alte zone, cu ceremonii de aprindere de focuri și, în vremurile moderne, cu jocuri de artificii, în orașe sau pe coline și vârfuri de munte, o tradiție creștină parțial suprapusă peste festivitățile păgâne ce marcau sosirea verii. În Belgia, la Mons, până în primul sfert al veacului al XIX-lea, de ziua Sfântului Ioan se aprindea câte un foc în fiecare cartier, însă tradiția a fost interzisă în urma unui incendiu și abia după anii ’90 ai secolului XX au început să fie organizate din nou festivități, însoțite de spectacole și cortegii de muzicanți.
În Italia, ziua nașterii sfântului patron al orașelor Florența, Genova și Torino este sărbătorită cu alaiuri și parade. La Florența, sărbătoarea Sfântului Ioan era organizată și în perioada medievală, festivitățile durând trei zile, între 21 și 24 iunie. În timpurile moderne, în centrul orașului are loc o paradă exuberantă, urmată de salve de artificii peste râul Arno, seara. Atât la Torino, cât și la Genova, unde cultul Sfântului Ioan vine tot din Evul Mediu, paradele se întind pe două zile, 23 și 24 iunie, nelipsite fiind focurile de artificii, iar localnicii din împrejurimi vin în orașe să participe la dansurile tradiționale. La Genova se păstrează tradiția aprinderii de focuri pe plajă, pentru a aminti de focul aprins în 1098 în cinstea sosirii la Gevona a moaștelor Sfântului Ioan, aduse de la Bari, la sfârșitul primei cruciade; în scopul adăpostirii lor, mai târziu a fost ridicată o capelă în Catedrala San Lorenzo, unde sunt păstrate neprețuite relicve strânse în vremurile de aur ale cetății Genovei, între acestea numărându-se și tava pe care a fost așezat capul Botezătorului. Începând cu finele veacului al XIV-lea, pe 24 iunie, într-o mare procesiune, moaștele sfântului sunt scoase în procesiune și duse în port, unde arhiepiscopul binecuvântează orașul, marea și credincioșii prezenți.
Ceremonii în cinstea Sfântului Ioan au loc în multe orașe din Portugalia, între 23 și 24 iunie, cu fastul specific lusitan. În nord, la Porto, oraşul care a contruibuit la numele ţării (Portus Calle), ‘Festa de São João’ are o tradiție de peste șase secole, dar abia în secolul al XIX-lea au căpătat statutul de cel mai important festival. Mii de oameni se reunesc în centrul oraşului, pentru a aduce un omagiu naşterii Botezătorului, într-o petrecere care îmbină tradiţii religioase şi vechi obiceiuri locale. Atracţiile tradiţionale ale nopţii includ concerte de stradă, petreceri, dansuri populare, săritul peste foc, savurarea sardinelor la grătar, a supei specifice ‘caldo verde’ şi lansarea de baloane colorate. La miezul nopţii, participanţii admiră un spectacol cu focuri de artificii peste râul Duero (Douro), o revărsare de lumină, amintind de un străvechi omagiu păgân adus Soarelui.
În Spania, tradiționale festivități au loc în seara zilei de 23 iunie, în majoritatea zonelor, din Galicia, până în Catalonia sau Valencia. Focuri sunt aprinse și jocuri de artificii colorează cerul nopții pretutindeni, între cele mai renumite fiind ceremoniile din sud-estul Spaniei, de la Alicante, una dintre cele mai vechi aşezări umane de pe coasta spaniolă a Mării Mediterane. Aici, în zilele de 21 și 22 iunie, treptele Catedralei Sfântul Nicolae de Bari, unul dintre cele mai frumoase exemple ale barocului spaniol, construită la început de secol XVII, peste o veche moschee, sunt acopetite de florile aduse ca ofrandă de localnici pentru Fecioara din Remedio (Virgen del Remedio). Noaptea de 23 iunie este rezervată unei parade pline de culoare, participanții parcurgând un traseu cuprinzând cele mai populare străzi. Apoi, pe 24 iunie urmează o acțiune de ardere a mobilei vechi sau a altor obiecte scoase din uz, simbolizate şi de statui imense reprezentând vechiul și răul de care oamenii vor să scape.
Nașterea Sfântului Ioan este prilej de mare sărbătoare în America Latină, statornică păstrătoare de străvechi tradiții și legende aduse de conchistadorii spanioli, elementele religioase fiind suprapuse peste specificul fiecărei țări și al fiecărei regiuni. În Columbia inconfundabilului romancier Gabriel García Márquez, dincolo de tradiția locală a ceremoniilor solare, care și-au pierdut importanța de-a lungul timpului, în centrul și nordul țării, Sfântul Ioan este sărbătorit cu jocuri de artificii și festivaluri de muzică, în special în orașele al căror patron este, iar țăranii îl sărbătoresc ca grabnic aducător de prosperitate pentru recoltele lor, mai ales pentru cele de orez. În capitala Ibagué a departamentului Tolima, cunoscută ca orașul muzical al Columbiei, pentru celebrele sale festivaluri de muzică și pentru numărul mare de melomani, un alt cunoscut eveniment este și festivalul popular care are loc în fiecare an, în iunie, în ajunul festivităților pentru Sfântul Ioan și Sfântul Petru, zile în care piețele și parcurile devin cele mai căutate scene unde oamenii dansează pe ritmuri andine.
Pe străvechiul tărâm al Marilor Inca, în Peru, sărbătoarea Sfântului Ioan începe pe 23 iunie, când mai ales în zonele îndepărtate de orașe, oamenii se îmbăiază în apele curgătoare, pentru purificarea trupului, căci se crede că, în această zi, Sfântul Ioan binecuvântează cursurile de apă și cine face baie în ele are parte de fericire și de sănătate tot anul. Pe data de 24 se desfășoară o procesiune, însoțită de o trupă muzicală, și are loc un dans de grup în jurul unui palmier încărcat de daruri. În multe orașe din munți, pe 23 iunie noaptea sunt aprinse focuri pentru a alunga nu numai spiritele rele, ci și frigul, căci la această dată aici se face simțită iarna.
În trecut, în Bolivia, țara numită astfel după numele faimosului conducător al mișcărilor de independență sud-americane, Simon Bolivar, de ziua Sfântului Ioan se ardeau mobilierul și lucrurile vechi din lemn adunate pe parcursul anului, pentru face loc altora noi. În prezent, noaptea Sfântului Ioan este sărbătorită în toată țara, dar fără focuri, pentru a se evita riscul de incendiu. Totuși, unele comunități retrase, mai mici, continuă tradiția arderii obiectelor vechi, iar în unele zone, localnicii pășesc peste cărbuni aprinși și sar peste focuri, pentru a se purifica.
În Argentina, pe al cărei tărâm a pus piciorul la început de secol XVI navigatorul spaniol Juan Diaz de Solis, revendicând estuarul Rio de la Plata în numele Spaniei, Sfântul Ioan este sărbătorit pe 24 iunie, data solstițiul de iarnă în emisefera sudică. În zona de nord-est a ţării, unde această festivitate este numită a ‘Sfântului Iubirii’, la miezul nopții, fetele se supun unor amuzante teste de dragoste, pentru căsătorie sau căutarea unui iubit. Între jocurile cele mai populare se numără plasarea unui cuțit în interiorul unei banane, a doua zi cuțitul fiind scos pentru a se vedea dacă apare pe el inițiala viitorului partener. Un alt joc, cel al lumânărilor, presupune ca picături de ceară să fie scurse într-un recipient cu apă, pentru a se forma inițialele viitorului cuplu. O altă tradiție este cea a mingii din cârpe, care este înmuiată în gaz, pentru a se transforma într-un glob de foc purtat pe un suport prin mulțime.
Gazdă a spectaculosului și inegalabilului Carnaval de la Rio, celebrat înainte de Postul Mare, Brazilia se poate lăuda cu multe alte evenimente fastuoase, unul dintre acestea fiind Festas Juninas, din ciclul sărbătorii Sfinților Populari, tradiționali în Portugalia – Sfântul Anton, Sfântul Ioan și Sfântul Petru. Aduse în țara sud-americană de portughezi, în perioada colonială, și căpătând influențe indigene, cu particularități în funcție de regiune, festivitățile încep pe 12 iunie, cu Sfântul Anton, și se încheie pe 29 iunie, cu Sfântul Petru, în acest intervalul, zilele de 23 și 24 iunie fiind rezervate Sfântului Ioan, cu nelipsitele focuri și jocuri de artificii. În nord-estul țării, în mare parte arid, aceste festivități coincid cu sfârșitul anotimpurilor ploioase din regiune, iar localnicii îi aduc ofrande de mulțumire Sfântului Ioan pentru ploaia cu care i-a binecuvîntat. De asemenea, ei sărbătoresc bucuriile vieții rurale și nu uită să își prezinte cu multă mândrie portul popular specific și să organizeze dansuri specifice, majoritatea aduse din Europa.
Aflată la confluenţa Mării Caraibelor, Golfului Mexic şi Oceanului Atlantic, Cuba, numită astfel de Cristofor Columb, după oraşul cu același nume din districtul Beja din Portugalia, celebrează și ea în luna iunie festivalul tradițional al Sfântului Ioan, cu ample parade în Camagüey, oraşul întemeiat de Diego Velázquez de Cuéllar, la început de secol XVI. Consemnat în documentele istorice pentru prima dată în 1725, acest festival era legat pe vremuri de aducerea vitelor la oraș spre vânzare, la un târg cu diverse competiții, care începea pe 24 iunie, de Ziua Sfântului Ioan. În timp s-au adăugat mai multe evenimente și activități, parade de costume și spectacole, în prezent nemaifiind amintită vânzarea de animale. Festivitățile încep în ajunul zilei de 24, cu o paradă pe străzile principale, iar a doua zi, în toate cartierele se pregătește în vase imense ‘ajiaco’, o supă tradițională cubaneză (de asemenea, populară în Peru și în Columbia), conținând carne de pui, condimente și porumb, pe care toată lumea o savurează. Festivitățile durează cinci zile, iar pe 29, de ziua Sfântului Petru, o păpușă imensă este arsă în piața centrala, încheind festivitățile din coloratul oraș Camagüey, binecuvântat cu o salbă de peste 15 biserici, în centrul său istoric inclus în Patrimoniul UNESCO.
autor: Cristina Zaharia
