Calendarul evenimentelor, 25 iunie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat
* Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online):
• ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene

– Guvern
* Programul premierului Ludovic Orban:
• ora 17:00 – şedință de guvern – la Palatul Victoria
* Programul vicepremierului Raluca Turcan:
• ora 9:00 – întâlnire de lucru pentru pregătirea începutului de an școlar 2020-2021 – la Palatul Victoria. Participă: ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu, ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, și consilierul prezidențial în cadrul Departamentului Educație și Cercetare, Ligia Deca
• ora 13:00 – întâlnire de lucru privind măsurile implementate pentru copiii care provin din medii defavorizate – la Palatul Victoria. Participă: ministrul muncii, Violeta Alexandru, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, Mădălina Turza, reprezentanți ai societății civile și specialiști din alte ministere

– Uniunea Europeană
* Biroul Parlamentului European în România împreună cu Centrul Român de Politici Europene – CRPE organizează webinarul cu tema „Europenism versus euroscepticism. Viitorul Europei” – ora 10:30. Participă deputații în Parlamentul European: Eugen Tomac (Grupul Partidului Popular European), Maria Grapini (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților) și Cristian Ghinea (Grupul Renew Europe) care vor răspunde live întrebărilor primite. Din panel vor mai face parte: Bianca Toma, director de programe, Centrul Român de Politici Europene (CRPE); Alexandru Damian, cercetător, Centrul Român de Politici Europene (CRPE); Iulian Fota, analist politic; Gabriela Carmen Pascariu, director fondator al Centrului de Studii Europene, Universitatea Iași; Iordan Bărbulescu, decan al Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Sergiu Mișcoiu, Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Discuția va fi moderată de jurnalistul Ovidiu Nahoi. Webinarul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Biroului Parlamentului European în România. Evenimentul este organizat în cadrul campaniei „#EuropeniImpotrivaCOVID19”

– Ministere
* Agenda de lucru a Ministerului Afacerilor Externe:
● Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei, cu Bernd Fabritius, însărcinat al Guvernului federal german pentru problemele imigranţilor de origine germană şi minorităţi
● Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele participante la Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP) – prin sistem videoconferinţă
● Participarea secretarului de stat pentru relaţii interinstituţionale, Daniela Gîtman, la şedinţa Consiliului Director al Comisiei Fulbright Româno-Americană – Bucureşti – ora 16:00
* Webinarul EY „Cum reconstruim România?”, o experiență virtuală inedită ce va aduce împreună reprezentanți ai executivului, lideri din sectorul financiar-bancar și experții EY – ora 10:00. Vorbitori: Tănase Stamule, consilier de stat în domeniul economic, Guvernul României; Decan, FABIZ, ASE București, Florin Vasilică, Liderul departamentului de asistență în tranzacții, EY România, Andrei Rădulescu, Director, Analiză macroeconomică, Banca Transilvania. Moderator: Constantin Rudnițchi, Jurnalist, RFI
* Grupul de presă Bursa în parteneriat cu Asociația Brokerilor organizează videoconferința “Piața de capital în timpul pandemiei COVID-19 – Prejudicii și oportunități” – ora 10:30, pe site-ul www.bursa.ro, contul de Facebook al ziarului Bursa și pe canalul de YouTube. Link către site: https://www.bursa.ro/piata-de-capital-in-timpul-pandemiei-COVID-19-2020/. Invitați: Sebastian Burduja, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Prof. Univ Dr. Gheorghe Piperea, Managing Partner, Piperea și Asociații, Viorel Arcaș, Președintele Comisiei pentru Buget finanțe, activități bancare și piața de capital din cadrul Senatului, Marius Budăi, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților și fost Ministru al Muncii, Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori București, Marius Dan, Senior Vice-President, Corporate Strategy, Franklin Templeton Investments România, Horia Gustă, Președintele Consiliului Directoral al Asociației Administratorilor de Fonduri, Adrian Codirlașu, Președinte, Asociația CFA România, Dan Popovici, CEO, OTP Asset Management, Andre Cappon, President, CBM Group, SUA. Moderator: Dan Paul, Președinte al Asociației Brokerilor
* Ministerul Fondurilor Europene, în colaborare cu Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, organizează în format videoconferință, reuniunea Grupului Tehnic de Lucru în domeniul IMM-urilor organizată în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 145/24.02.2020 privind înființarea Comitetului Interministerial pentru Coordonarea și Monitorizarea Participării României la Programele și inițiativele europene gestionate centralizat de către Comisia Europeană – ora 11:00. Link pentru acces: https://mfe.webex.com/webappng/sites/mfe/meeting/download/6644f8ef29884f38bc9f740f6227dfcf?siteurl=mfe&MTID=m5056a17d450814efda85a69b0132dc7b . La acest eveniment, sunt invitați: reprezentanți ai mediului de afaceri, ONG-urilor, firmelor de consultanță, Agențiilor de Dezvoltare Regională, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Afacerilor Externe
* Jud. Gorj: Vizita ministrului sănătăţii, Nelu Tătaru. Din programul zilei:
• ora 12:00 – vizitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu
• ora 13:00 – întâlnire cu președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, și cu primarii localităților gorjene pe raza cărora există unități spitalicești, respectiv Motru, Rovinari, Tg. – Cărbunești, Novaci , Bumbești -Jiu și managerii spitalelor respective – la sala Maură a Prefecturii Gorj
• ora 15:00 – orașul Rovinari – inaugurare Stație ISU și vizită de lucru la Spitalul Orășenesc “Sfântul Ștefan”
* Ministerul Finanţelor Publice organizeză licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei

– Manifestări dedicate Zilei Drapelului Naţional al României (26 iunie):
* Baia Mare:
• ora 18:00 – Drapelul naţional va fi coborât de pe catarg de către Garda Purtătoare a Drapelului şi va fi depus la Catedrala Episcopala Ortodoxa „Sfânta Treime”, urmând ca vineri dimineaţa să fie oficiată slujba de sfinţire
►26 iunie:
• ora 10:00 – prezentarea Onorului prefectului judeţului Maramureş, salutul drapelului de luptă şi trecerea în revistă a Detaşamentului de Onoare – în Piaţa Tricolorului, pe platoul Palatului Administrativ
* Buzău:
• ceremonie militară şi religioasă (25 – 26 iunie)
• ora 21:30 – ceremonia de coborâre a Drapelului României – în Piața Dacia, şi depunerea acestuia la catedrala Arhiepiscopală „Înălţarea Domnului”
► 26 iunie:
• ora 8:30 – activități în Piaţa Daciei

– Partide
* Galați: Conferința de presă a Partidului Re:Start România – Filiala Galați, la care și-a anunţat prezența preşedintele partidului Re:Start România, Ioana Ramona Bruynseels – ora 16:30
* Iași: Conferinţă de presă susţinută de deputatul PMP, Petru Movilă – ora 12:00, la sediul cabinetului, Bd. Independenţei nr. 1, bl. D1-D2, mezanin
* Suceava: Conferinţă de presă organizată de PMP Suceava – ora 11:00, pe Terasa Hotelului Zamca
* Târgu Mureş: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, Tokes Laszlo, şi preşedintele executiv al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, Sandor Krisztina – ora 12:00, la sediul CNMT, Str. Mihai Viteazul nr. 10. Tema conferinţei: răspunsurile primite de la Ministerul de Interne, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, respectiv Ministerul Sănătăţii referitor la folosirea limbilor minoritare de către autorități față de persoanele care aparțin minorităților naționale în perioada pandemiei de COVID-19

– Administraţie
* Conferinţă de presă susţinută de consilierul municipal Ana Ciceală, candidat USR PLUS la Primăria sectorului 3, privind bilanţul administraţiei Robert Negoiţă, la 8 ani de la preluarea mandatului de primar al sectorului – ora 12:00, în Parcul Pantelimon, punct de reper staţia de metrou Pantelimon
* Alexandria: Ședinţa ordinară online a Colegiului Prefectural al Județului Teleorman – ora 14:00
* Bistrița: Şedinţa Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 14:00
* Brașov: Şedinţa Consiliului Judeţean Brașov – ora 11:00
* Călărași: Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Călăraşi – ora 12:00
* Focşani: Şedinţa ordinară a Consiliului local al municipiului Focşani – ora 16:00, la sediul Primăriei municipiului Focşani, Bd. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis
* Galați: Şedinţa Consiliului Local Galați – ora 14:00
* Oradea: Parcarea subterană de pe Str. Independenţei se va deschide, începând cu ora 12:00, având acordul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
* Oradea: Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Oradea – ora 14:00, în Sala Mare de ședințe a Primăriei Oradea
* Pitești: Şedinţa Consiliului Judeţean Argeș – ora 13:00
* Satu Mare: Şedinţa Consiliului Local Satu Mare – ora 14:00
* Sibiu: Şedinţa Consiliului Local Sibiu – ora 14:00
* Sibiu: Ședința ordinară a Consiliului Județean Sibiu – ora 15:00
* Sighișoara: Ședința ordinară a Consiliului local al municipiului Sighişoara – ora 13:00, la sediul Primăriei municipiului Sighișoara
* Slatina: Şedinţa Consiliului Judeţean Olt – ora 11:00
* Tulcea: Şedinţa Consiliului Local Tulcea – ora 13:00
* Vaslui: Şedinţa Consiliului Local Vaslui – ora 14:00

– Juridic
* Şedinţă publică a Curţii Constituţionale a României, în sistem videoconferinţă – dezbateri asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului asupra unor dispoziţii din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi din OUG nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei – ora 9:00
* Consiliul Superior al Magistraturii:
• ora 10:30 – şedinţă în plen
• ora 11:00 – şedinţa Secţiei pentru judecători

– Sindicate
* Constanţa: Cu ocazia celei de a 10-a aniversări a Zilei Internaţionale a Navigatorului, Sindicatul Liber al Navigatorilor împreună cu Federația Națională a Sindicatelor Portuare organizează o campanie de atragere a atenției față de blocajul schimburilor de echipaje, a imposibilităţii navigatorilor de a reveni acasă sau a merge la lucru în conformitate cu regulile și convențiile internaționale în vigoare, pe fondul pandemiei de coronavirus – ora 10:00, în zona Farului Carol I din Portul Constanța, Dana Ro 0

– Economic
* Media-breakfast organizat Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România, în prezenţa membrilor Consiliului Director – ora 10:00, la Hotel Cişmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38
* Ziarul Financiar organizează videoconferinţa „Cei mai mari jucători din economie. Fabricat în România” – ora 10:00. În cadrul videoconferinţei va fi prezentat şi “Anuarul de business al României – Cei mai mari jucători din economie, ediţia a XV-a”. Speakeri: Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, singurul producător de petrol şi gaze din România, Mihaela Virgina Toader, director Direcţia Strategie, Relaţii Internaţionale, Fonduri Europene din cadrul Romgaz, Ioan Nani, director general al Antibiotice Iaşi, Ştefan Vuza, acţionar al Chimcomplex, Ioan Filip, acţionar al Taparo, Silviu Badea, director general al Grupului Industrial Componente Piteşti, Mirela Drăgoi, preşedinte executiv al PetStar Holding şi Daniel Bitere, director de marketing al Agricola Bacău
* România Durabilă și EM360 organizează webinarul ”Marea Neagră în Noua Economie” – ora 11:00, live pe pagina de Facebook EM360 – https://www.facebook.com/EM360Studio. Evenimentul este moderat de Daniel Apostol, jurnalist economic, Fondator România Durabilă, Director de Relații Externe FPPG și Adrian Măniuțiu, jurnalist și antreprenor EM360 Studio
* Conferinţă de presă organizată de Telekom România – ora 11:00
* Echipa multidisciplinară Deloitte România și Reff & Asociații – Deloitte Legal România, specializată în problematicile industriei, organizează webinarul “Industria prelucrătoare: continuarea eficientă a activității în drumul spre normalitate” – ora 14:00. Participarea este gratuită și se realizează exclusiv pe baza invitației și a înregistrării. Moderator: Bogdan Barbu – Partener, Prețuri de transfer și taxare internațională, Deloitte România. Lectori: Ovidiu Bălăceanu – Avocat, Senior Managing Associate, Reff & Asociații – Deloitte Legal Romania, Daniel Grigore – Manager, Taxe, Deloitte România, Simona Mergeani – Senior Manager, Taxe, Deloitte România, Gabriela Ilie – Avocat, Managing Associate, Reff & Asociații – Deloitte Legal Romania, Andreea Grigoraș – Avocat, Managing Associate, Reff & Asociații – Deloitte Legal Romania, Ana Săbiescu – Senior Manager, Taxe, Deloitte România
* Webinarul Smart City – în cadrul căruia se dezbate, probabil una dintre cele mai importante verticale ale Industriei – Smart Mobility. Invitat special: Conf.dr.ing. Florin Nemțanu, Prodecan Facultatea de Transporturi – UPB
* A.N.C.I.A. training organizează conferința națională „Impactul stării de urgență asupra achizițiilor publice din România” – la J. W. Marriott. Invitați speciali: Bogdan Dobrin – expert achiziții publice, Ecaterina Milica Dobrota – expert achiziții publice, Sonia Serafimovici – expert achiziții publice și Victoria Hodină – expert achiziții publice – moderator
* Axis Communications, lider global în echipamente video de rețea, organizează evenimentul regional Axis Talk 2020: „Explore New Path to Success”. Evenimentul, organizat de această dată online, se adresează tuturor clienților Axis, rețelei de parteneri, integratori și distribuitori, precum și simpli utilizatori ai tehnologiei Axis, precum și tuturor celor interesați de tendințele în domeniul supravegherii și securității. Evenimentul va fi deschis printr-un dialog între cofondatorul Axis Communication, Martin Gren, unul dintre cei mai influenți oameni din industria de securitate, și Magnus Zederfeldt, Regional Director Eastern Europe în cadrul Axis Communications, pe tema: „Evoluția securității în IoT – un dialog despre trecut, prezent și viitor”. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania /)
* Depozitarul Central va distribui, în perioada 25 iunie 2020 – 25 iunie 2023, dividende pentru acţionarii CNTEE Transelectrica, valoarea dividendului brut pe acţiune fiind de 0,48 lei. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 4 iunie 2020, iar plata dividendelor se efectuează începând cu această dată
* Structura în profil teritorial a creditelor şi depozitelor clienţilor nebancari, neguvernamentali în mai 2020

– Social
* Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud: Deschiderea sezonului estival în complexul balnear Băile Figa
* Cluj – Napoca: Termenul limită pentru depunerea ofertelor în cadrul proiectului „Construirea sediului Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă” – ora 15:00. Sediul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cluj va fi construit din fonduri europene şi are ca scop crearea unor spaţii special amenajate şi dotate necesare asigurării serviciilor educaţionale şi terapeutice pentru copii cu dizabilitate intelectuală şi tulburări din spectrul autist
* Focșani: Are loc o nouă etapă a proiectului „Acordare de pachete cu produse de igienă în cadrul POAD 2018 – 2020”, cofinanţat din Fondul de Ajutor European, destinat celor mai dezavantajate persoane prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014 – 2020. Pachetele sunt împărţite beneficiarilor pe bază de buletin, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 14:00, din depozitul aflat în incinta Colegiului Tehnic „Ion Mincu” Focşani

– Învățământ, Cercetare
* În cadrul examenului de Bacalaureat, are loc proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – probă scrisă
* În perioada 25-27 iunie, va avea loc prima ediție a HE.RO Virtual Exhibition – expoziție educațională ce reunește, în mediul online, universitățile și educatorii din România cu tinerii dornici să se dezvolte personal și profesional. Participanții pot lua parte la webinarul „Admiterea 2020 la UB: Noi provocări în context online” – ora 15:00, susținut de prof. univ. dr. Laura Comănescu, prorector pentru Programe de studii și Practica studenților. Accesul vizitatorilor în platforma online este gratuit și se face prin înregistrare la link-ul https://vefromania.com /. High Edu Consulting este o companie românească de consultanță educațională. Echipa de consultanți acreditaƫi oferă servicii personalizate de consiliere educaƫională elevilor, studenƫilor, adulƫilor, profesioniştilor şi tuturor celor pasionaƫi de educaƫie continuă
* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind Sistemul educaţional la sfârşitul anului şcolar/universitar 2018-2019 şi începutul anului şcolar/universitar 2019 – 2020

– Mass-Media
* În cadrul Festivalului concurs de producţii radiofonice din întreaga lume Grand Prix Nova, organizat de Radio România și desfășurat exclusiv online în perioada 1 – 30 iunie, la încheierea perioadei de audiție individuale, au loc patru zile de dezbateri prin video-conferință cu juriul și participanții, separat pentru fiecare categorie în parte (25 – 28 iun.)
* Ședința Consiliului Național al Audiovizualului – ora 11:00

– Cultură
* „Alone Together Jazz Series”, în cadrul „Concertelor roz” (3 iun. – 9 iul.), un nou proiect în direct de la Sala Radio, propus de Radio România Muzical şi Orchestrele Radio România – ora 19:00, în direct la Radio România Muzical şi Radio România Cultural. Comentariul este asigurat, chiar din sala de concert, de Cristian Marica, redactor şef Radio România Cultural şi prezentator al Stagiunii de Jazz de Teatrul Act, produsă de Radio România Muzical şi Orchestrele Radio România, pentru seria de jazz. Concertul poate fi urmărit în format video pe conturile facebook şi youtube Radio România Muzical şi Orchestrele şi Corurile Radio România
* Round Table România prezintă evenimentul online, “Ipostaze ale artistului român, dialog despre relansarea culturii” – ora 17:00, pe www.EnjoyTV.ro. Invitați: Andrei Tudor – dirijor și compozitor, Iulian Mugurel Vrabete – chitară bas Holograf, Ștefan Gheorghiu – director executiv CREDIDAM – Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți. Dialogul este moderat de muzicologul Valentina Sandu – Dediu. Seria „Quo Vadis, Cultura?”, parte a conferințelor – spectacol Round Table România, este o inițiativă CREDIDAM – Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți și UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
* Mari spectacole @ODEON continuă cu difuzarea dramatizării „C.F.R. – Cometa, Copilul şi Căţelul”, în regia Alexandru Dabija, după texte de I.L. Caragiale – ora 18:00. Spectacolul va fi transmis prin live streaming pe pagina de Facebook a teatrului Odeon şi pe canalul de YouTube şi va fi disponibil online până duminică, 28 iunie, ora 24:00. Distribuția: Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Oana Ștefănescu, Paula Niculiță, Nicoleta Lefter, Constantin Cojocaru, Ionel Mihăilescu, Pavel Bartoș, și cățelul Puk
* Seria Qreator – Home Together Edition se încheie cu un recital memorabil al sopranei Angela Gheorghiu, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici – ora 18:30, pe pagina de Facebook a Qreator
* În cadrul stagiunii online, Filarmonica „George Enescu” transmite un nou concert din seria „Concertele Centenarului la Ateneu” – ora 19:00. În program Poemul simfonic „Don Juan” de Richard Strauss și Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 77 de Johannes Brahms. Orchestra condusă de Chistian Badea îl are ca solist invitat pe violonistul ucrainean Valeriy Sokolov, care a câştigat Premiul I la Concursul Internaţional „George Enescu” din Bucureşti, la ediţia din anul 2005. Canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw) al Filarmonicii „George Enescu“ a fost adăugat, în cadrul stagiunii online, celorlalte instrumente de promovare ale evenimentelor instituției: site web (https://www.fge.org.ro/), pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu /), newsletter. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Librăria Humanitas organizează cel de-al șaptelea eveniment din seria: „Despre Dincolo”: Andrei Pleșu în dialog cu Gabriel Liiceanu – ora 19:30. Un eveniment “#Humanitas30deani” cu sesiune specială de autografe și Q&A virtual. Evenimentul va fi difuzat pe pagina de Facebook și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube . Înregistrările audio vor fi ulterior disponibile pe #HumanitasSoundcloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud
* Teatrul Naţional de Televiziune prin Casa de Producţie TVR transmite în cadrul “Teatrul Naţional de Televiziune: 7 zile din 7 pe TVR 3!”, premiera TV „Huooooo!!!”, o producţie a Asociaţiei Culturale AUÄ‚LEU – ora 20:00. Un spectacol de Ovidiu Mihăiţă / Regia TV: Iulian Foişor. Cu: Marian Pîrvulescu, Christine Cizmaş
* Proiecție de scurtmetraje documentare: „O călătorie de 100 de ani” – ora 21:00, la Grădina cu Filme, Piața Alexandru Lahovari nr. 7. Are loc proiecția scurtmetrajului Iuliei Gorneanu – „Sânziene. Sărbătoare și veșmânt” – care aduce în atenția publicului importanța IEI, dar și semnificațiile, tradițiile și ritualurile de Sânziene, urmat de o prezentare video a proiectului semnat de Liliana Țuroiu – „Zestrea” – un model de reinterpretare și revalorificare a IEI în zona design-ului vestimentar, o colecţie inspirată din costumul tradiţional românesc, în care piese precum fota, ia, brâul sau ilicul sunt surse de inspiraţie pentru broderii moderne utilizate în creaţiile sale
* Proiecţia în aer liber a filmului „Ascenseur pour l’echafaud”/„Ascensor pentru eşafod”, Franţa 1957, regizat de Louis Malle – ora 21:00, în grădina cinematografului Elvire Popesco
* Artmark organizează o sesiune de licitaţie dedicată unei colecţii de avangardă – ora 19:00. Între cele aproximativ 300 de piese din licitaţie se regăsesc 30 de lucrări semnate de reprezentantul de seamă al avangardei româneşti – Victor Brauner, fotografii de epocă ale lui Constantin Brâncuşi, din colecţia criticului de artă Barbu Brezianu, lucrări semnate de Andy Warhol, afişele originale ale unor turnee Rolling Stones sau Beatles, dar şi instantanee ale altor evenimente istorice şi personalităţi celebre
* Arad: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, prin proiectul „Teatru la fereastră” prezintă spectacolul „Giulia / Singură acasă” – adaptare după Dario Fo și Franca Rame. One woman show cu Angela Petrean Varjasi – ora 20:00, în Cartierul “Aurel Vlaicu”, zona Poetului, Str. Ștefan Luchian – curtea interioară. Regia: Liana Didilescu
* Bistrița: Palatul Culturii Bistrița, Cenaclul “Conexiuni” Bistrița, Galeriile ”Casa cu Lei”, organizează vernisajul expoziției ”Metafore vizuale” – artist Lucian Dobârtă – ora 13:00
* Braşov: În cadrul primei stagiuni estivale de muzică, teatru şi film a proiectului „Bastionul Artiştilor” astăzi are loc concertul simfonic al Filarmonicii Braşov dirijat de Cristian Oroşanu – ora 19:00, în Bastionul Ţesătorilor
* Brașov: Opera Brașov prezintă spectacolul “Duete celebre din opere și operete” – ora 19:00, în curtea Operei Brașov. Dirijor: Traian Ichim. Soliști: Mădălina Bourceanu, Aurelia Florian, Valentina Mărgăraș, Anda Pop, Lăcrămioara Schuller, Carmen Topciu, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Valentin Marele, Ștefan Schuller. Prezintă: Simona Manole. Evenimente susținute cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov
* Oradea: Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria din Oradea, prezintă spectacolul “Apolodor, pinguinul călător”, de Gellu Naum, un spectacol de Ion Mâinea, sub coordonarea artistica a lui Sebastian Lupu – ora 11:00, în Amfiteatru Cetatea Oradea
* Reșița: Evenimentul „Timp și Contratimp în Identitatea Banatului de Munte. Cămașa Populară și Brâul Bănățean”, ed. a VII-a – ora 17:00, în curtea librăriei Semn de Carte, Str. Libertății nr. 13. Va fi vernisată expoziția „Copii în ii”. Eveniment organizat de Metarsis – activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană prin librăria Semn de Carte în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
* Sibiu: Festivalul cultural Bloomsday, intitulat în acest an “Romania is celebrating James Joyce” – ora 14:00, la Muzeul Naţional Brukenthal, în curtea Muzelui de Istorie – Casa Altemberger. Ofelia Popi şi Adrian Matioc, actori ai Teatrului Național Radu Stanca vor citi fragmente din romanul “Ulise”, iar Makcim Fernandez Samodaiev va interpreta la violoncel piese muzicale asociate cu opera lui Joyce. Evenimentul va fi deschis de ambasadorul Irlandei în România, Paul McGarry. Bloomsday se sărbătoreşte în întreaga lume în fiecare an pe data de 16 iunie, ziua în care se desfăşoară acţiunea romanului “Ulise” de James Joyce, iar anul acesta Sibiul se alătură celor peste 200 de oraşe din lume care o sărbatoresc. Evenimentul preia numele personajului principal din “Ulise”, Leopold Bloom, romanul urmărind viaţa şi gândurile acestuia precum şi a altor personaje. Un program realizat special cu această ocazie de către regizorul Dan Michael Schlanger, este deja vizibil pe site-urile Ambasadei Irlandei la Bucureşti, ale Institutului Cultural Român precum şi pe alte reţele de socializare. Programul se bucură de participarea marelui actor Marcel Iureş, a maestrului Adrian Petrescu – prim oboist al Filarmonicii George Enescu, a baritonului Ionuţ Pascu precum şi a unui grup de talentaţi muzicieni români. Filmul va rula şi la Muzeul Brukenthal – Muzeul de Istorie – Casa Altemberger cât şi pe canalul de youtube şi facebook. Organizatori: Ambasada Irlandei în România, cu sprijinul Muzeului Național Brukenthal, Teatrului Radu Stanca Sibiu, Institutului Cultural Român, Librăriile Cărtureşti,Teatrului Naţional Bucureşti

– Sport
* Şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal – ora 12:00, la Casa Fotbalului
* Meci din prima manşă a semifinalelor Cupei României la fotbal: FC Dinamo Bucureşti – Fotbal Club FCSB – ora 20:00, pe Stadionul Dinamo – Bucureşti

– S-a întâmplat într-o zi de 25 iunie
* Acum 579 de ani (1441) avea loc prima menţiune a Adunării Ţării în Moldova. În Ţara Românească va fi menţionată pentru prima oară în 1522
* Cu 121 de ani în urmă (1899) se deschidea Muzeul de Istorie din Sighişoara. Fondatorul, un colecţionar pasionat, medicul Josef Bacon, l-a denumit „Alt Schässburg” (Sighişoara Veche). Este singurul muzeu din țară organizat pe verticală și nu pe orizontală, accesul făcându-se prin urcarea dintr-o sală în alta. Funcţionează în Turnul cu Ceas, turn care constituie un adevărat simbol al oraşului
* Se împlinesc 110 ani (1910) de când a avut loc, la Paris, premiera baletului „Pasărea de foc”, al compozitorului Igor Fiodorovici Stravinski
* Acum 97 de ani (1923) era fondat Fotbal Clubul Rapid Bucureşti, de un grup de muncitori de la Atelierele Griviţa, sub numele de „Asociaţia culturală şi sportivă CFR”
* Se împlinesc 95 de ani (1925) de când Academia Română a înfiinţat, în calitate de legatară universală, Fundaţia familiei “Menachem H. Elias”, având drept scop constituirea, sprijinirea şi ajutorarea unor instituţii de cultură. În 1956 Fundaţia a construit spitalul din Bucureşti care-i poartă numele
* Se împlinesc 70 de ani (1950) de când începea „Războiul Coreei”, prin invadarea Coreei de Sud de către trupele nord-coreene (încheiat prin semnarea, la Panmunjon – 27.VII.1953, a armistiţiului dintre R. P. D. Coreeană şi Coreea de Sud) (25 iun. 1950 – 27 iul. 1953)
* Se împlinesc 65 de ani (1955) de când a fost înfiinţată (prin H.C.M. nr. 1193/ 25.06.1955) Biblioteca Centrală de Stat, azi Biblioteca Naţională a României, ca principală bibliotecă publică a ţării, instituţie creată pe baze biblioteconomice moderne, având atribuţiile specifice unei biblioteci naţionale, conform standardelor UNESCO
* Cu 63 de ani în urmă (1957) era adoptată Convenţia nr. 105 privind abolirea muncii forţate, ratificată de România prin Decretul 213/1957. A intrat în vigoare la 17.I.1959, ea înlocuind Convenţia cu privire la munca forţată, adoptată la 28.VI.1930, în cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, intrată în vigoare la 1.V.1932
* Acum 36 de ani (1984) erau inaugurate oficial lucrările de construcţie a „Casei Poporului” (Palatul Parlamentului de astăzi) şi a Bulevardului „Victoria Socialismului” (astăzi, Bulevardul Unirii) din cadrul noului Centru civic al Capitalei. Pentru aceasta, în perioada 1980-1983, într-o arie reprezentativă pentru arhitectura tradiţională bucureşteană, câteva mii de case au fost dărâmate şi lăcaşuri de cult au fost demolate sau deplasate. Lucrările la „Casa Poporului” au continuat până în anul 1997, când a devenit sediul Parlamentului României
* Acum 28 de ani (1992), între 25 şi 26 iunie, a fost lansat procesul cunoscut drept Cooperarea Economică a Mării Negre (CEMN). Şefii de stat şi de guvern din 11 ţări din zona Mării Negre (inclusiv România) au semnat, la Istanbul, „Declaraţia Reuniunii la nivel înalt privind Cooperarea Economică a Mării Negre” şi „Declaraţia de la Bosfor”
* Cu 22 de ani în urmă (1998) era instituit, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11 din 25 iunie 1998, Ordinul „Steaua României”, cu şase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer, Cavaler), cel mai înalt ordin naţional românesc, pentru a recompensa serviciile excepţionale, civile şi militare aduse statului şi poporului român

Aniversări – Comemorări

– 1875, 25.VI./7.VII: A murit Alexandru Romalo, judecător, primul președinte al Curții de Conturi (n. 1819) – 145 de ani

– 1894: S-a născut (la Sibiu) Hermann J. Oberth, fizician, matematician şi inventator german din România; considerat unul dintre fondatorii astronauticii moderne; a obținut primul brevet de autor al unui motor de rachetă experimentat în anul 1930; în 1938 s-a stabilit la Viena şi, ulterior, în Germania; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (m. 1989, la Feucht, Germania)

– 1901: A murit Alexandru Candiano-Popescu, avocat, ziarist şi general al armatei române; conducătorul mişcării antidinastice din 20 august 1870, când a fost proclamată aşa-numita „republică” de la Ploieşti (mişcarea „republicană”, la care a participat şi scriitorul I. L. Caragiale, a fost reprimată de armată în cursul aceleiaşi zile; în acele împrejurări, domnitorul Carol şi-a manifestat pentru prima oară intenţia de a abdica, dar, în cele din urmă, a revenit asupra hotărârii); Al. Candiano-Popescu s-a remarcat şi în luptele de la Griviţa din august 1877; a devenit, zece ani mai târziu, în 1880, aghiotant al regelui Carol I (n. 1841)

– 1925: S-a născut pictorul creştin Paul Gherasim; unul din întemeietorii Grupului „Prolog”, în 1985 (m. 2016) – 95 de ani

– 1928: S-a născut Şerban Papacostea, reputat istoric, cu o îndelungată carieră în cercetare, mentor al nenumărator generații de istorici români; lucrări privind istoria Evului Mediu în România; membru titular al Academiei Românei din 2016 (m. 2018)

– 1931: S-a născut (la Tighina, Basarabia) mezzosoprana Iulia Buciuceanu; sora actriței Tamara Buciuceanu

– 1937: S-a născut actorul şi poetul Dorel Vişan

– 1938: S-a născut poetul, traducătorul şi diplomatul Stelian Oancea

– 1940: S-a născut Aureliu Leca, inginer expert în energie şi profesor; autor şi coautor a 33 de cărţi, monografii şi manuale universitare în domeniul energetic; fost preşedinte şi director general RENEL, senator (2000-2004) (m. 2015) – 80 de ani

– 1950: S-a născut Doru Stănculescu, cantautor de muzică folk, instrumentist – 70 de ani

– 1952: S-a născut Octavian Ştireanu, jurnalist, politician şi scriitor

– 1954: S-a născut George Şerban, scriitor, ziarist, om politic; a iniţiat Proclamaţia de la Timişoara (11 martie 1990); membru fondator al Alianţei Civice, vicepreşedinte şi preşedinte al Societăţii Timişoara (1990-1994), deputat PNŢCD (m. 1999)

– 1968: S-a născut fotbalistul internaţional şi antrenorul Dorinel Munteanu; este cel mai selecţionat jucător din echipa naţională a ţării pentru care a jucat de 134 de ori și a marcat 16 goluri

– 1980: A murit G.G. Ursu, istoric literar, poet şi memorialist (n. 1911) – 40 de ani

– 1982: A murit actorul Nicolae Gărdescu (n. 1903)

– 1988: A murit Tudor Bugnariu, sociolog şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1909, la Budapesta)

– 1988: A murit criticul şi istoricul literar Şerban Cioculescu; editor şi comentator al lui I. L. Caragiale; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1902)

– 1995: A murit soprana Lucia Bercescu – Ţurcanu (n. 1911) – 25 de ani

– 1996: A murit muzicianul Virgil Oniţiu; fost consilier artistic în Comisia de ascultare a producţiilor muzicale ale Radiodifuziunii Române (n. 1929)

– 2015: A murit Ioan Chindriș, istoric literar, redactor cultural la studioul Radio Cluj (1962-1985) (n. 1938) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Termen – limită pentru depunerea candidaturii pentru președinția Eurogrupului

– Nicosia: Vizita șefului diplomației europene, Josep Borrell, în Cipru

– Bruxelles: Comisarul european pentru industrie și piața internă, Thierry Breton, susține un discurs despre securitate și apărare

– Bruxelles: Comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius, susține un discurs la evenimentul online cu tema „Întoarcerea la natură – soluția vremurilor noastre la evenimentele provocate de criză?”

– Bruxelles: Kadri Simson, comisarul european pentru energie, vorbește în cadrul unei conferințe despre energie și sărăcie

– Bruxelles: Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, susține un discurs online în cadrul Forumului de la Bruxelles

– Bruxelles: Publicarea Raportului anual al Biroului European de Sprijin pentru Azil

– Bruxelles: Audierea directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în fața Comitetului de securitate sanitară al Parlamentului European

– Strasbourg: Hotărârea CEDO privind pierderea naționalității franceze a unor bărbați condamnați pentru terorism

– Berlin: Conferință internațională privind ajutorul acordat Sudanului

– Republica Moldova: PRIAevents, în parteneriat Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), organizează prima conferință online destinată agriculturii în Republica Moldova – ora 11:30, link https://bit.ly/2YfFYHj

– Atena: Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, participă la conferința virtuală internațională cu tema „Drepturile omului în afaceri”, alături de Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene cu portofoliul „Promovarea modului de viaţă european” și premierul norvegian, Erna Solberg

– Baabda, Liban: Președintele Republicii Libaneze, Gen. Michel Aoun, se întâlnește cu liderii politici

– Moscova: Vot anticipat necondiționat în referendumul rus privind reforma constituțională

– Moscova: Duma de Stat examinează legislația împotriva poluării cu petrol la a doua lectură

– Beijing: Conferinţă de presă săptămânală a ministrului chinez al apărării, Wei Fenghe

– Madrid: Vizita ministrului olandez de externe, Stef Blok

– Paris: Consiliul Constituţional al Franţei examinează problema prelungirii automate a arestării preventive, denunțată ca fiind ilegală

– Nicaragua: Alocuțiune susținută de președintele Daniel Ortega

– Frankfurt: Adunarea generală extraordinară a acționarilor Lufthansa, care trebuie să aprobe planul de salvare din partea statului german

– Paris: Adunarea generală a acționarilor grupului PSA

– Ankara: Reuniunea Băncii Centrale

– Washington: FMI publică raportul privind stabilitatea financiară globală

– Franța: Sunt prezentate date online privind solicitanții de locuri de muncă înregistrați la Pôle emploi, la sfârșitul lunii mai 2020 (Dares, Pôle emploi)

– Paris: Redeschiderea parțială a Turnului Eiffel pentru public, după mai bine de trei luni de închidere

– Londra: Briefing cotidian de presă privind pandemia de coronavirus din Downing Street

– Maroc: Revenirea la viața normală prin redeschiderea plajelor, cafenelelor, restaurantelor, sălilor de sport și reluarea turismului

– Geneva: Prezentarea datelor Organizației Mondiale a Sănătății, cu privire la Covid-19, în prezența miniștrilor francezi și germani ai sănătății

– Londra: Proces în cazul bărbatului acuzat de tentativă de omor asupra unui copil de 6 ani, împins de la etajul zece al muzeului Tate Modern (2019)

– Tunis: Audierea șefului guvernului Elyes Fakhfakh și evaluarea deciziilor sale în timpul crizei de sănătate

– Copenhaga: Conferinţă de presă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – Biroul Europa

– Teheran, Iran: Conferință cotidiană de presă a Ministerului Sănătății cu privire la epidemia Covid-19

– Senegal: Redeschiderea parțială a școlilor închise din cauza pandemiei de Covid-19

– Paris: Termen în procesul jihadistului Tyler Vilus (25 iun. – 3 iul.)

– Alger: Nou proces al lui Abdelghani Hamel, fost director general al securității naționale, pentru „delapidare de fonduri” și „abuz de putere”

– Jakarta, Indonezia: Verdict în cazul procesului unui cuplu de islamiști radicali pentru tentativa de asasinat a ministrului securității

– Coreea de Sud: Sunt marcați 70 de ani de la începerea războiului din Coreea, când nord-coreenii au traversat cea de-a 38-a paralelă

– Hong Kong, China: Prezentarea Bărcilor Dragon pentru a înlocui cursa tradițională anuală

– Los Angeles: Manifestări de marcare a 11 ani de la moartea starului pop Michael Jackson

– Dubai: Dubai Marine Week (25 – 27 iun.)

– Londra: Depeche Mode prezintă într-o singură sesiune live concertul integral „Live Spirits” care a fost înregistrat la Berlin în cadrul ultimului turneu al grupului britanic – ora 21:00 pe canalul Live Nation de pe Youtube, sau pe platforma Live From Home

– Zurich, Elveția: Consiliul FIFA numește țara gazdă pentru desfășurarea Cupei Mondiale Feminine la Fotbal 2023
• conferinţă de presă a preşedintelui Gianni Infantino, legată de calendarul competiţional internaţional (ora 19:00 – locală)

– Saint-Germain-En-Laye, Franța: Reluarea antrenamentelor pentru jucătorii de fotbal din Paris Saint-Germain Football Club (PSG)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Navigatorului”, sărbătorită cu scopul de a se recunoaşte contribuţia unică a marinarilor din întreaga lume la comerţul internaţional pe mare, la economia mondială şi la societatea civilă în ansamblu; decizia marcării acestei zile a fost luată la conferinţa Organizaţiei Maritime Internaţionale (IMO) de la Manila (Filipine) din 2010

– Ziua Republicii: Croaţia îşi proclamă independenţa, ieşind din componenţa RSF Iugoslavia – 1991

– Sărbătoarea Naţională a Republicii Mozambic; aniversarea proclamării independenţei/1975 – 45 de ani

– Sărbătoarea Naţională a Republicii Slovenia; ziua declarării independenţei faţă de RSF Iugoslavia – 1991

– 1767: A murit Georg Philipp Telemann, compozitor, dirijor şi organist german (n. 1681)

– 1822: A murit E.T.A. (Ernst Theodor Amadeus) Hoffmann, scriitor şi compozitor romantic german (n. 1776)

– 1852: S-a născut Antoni Gaudi (y Cornet), arhitect şi sculptor spaniol; reprezentant al „modern-style-ului”, celebru pentru găsirea unor soluţii constructive extrem de îndrăzneţe; principalele sale creaţii se găsesc la Barcelona, cea mai cunoscută lucrare a sa fiind Sagrada Familia (Sfânta Familie) (m. 1926)

– 1858: S-a născut Georges Courteline (pe numele său adevărat Georges-Victor Marcel Moinaux), dramaturg și romancier francez, care a aparținut celei de-a doua generații de naturaliști (m. 1929)

– 1860: S-a născut compozitorul francez Gustave Charpentier (m. 1956) – 160 de ani

– 1864: S-a născut Walther H. Nernst, chimist şi fizician german; unul dintre fondatorii chimiei fizice moderne; a enunţat principiul al treilea al termodinamicii (1906); Premiul Nobel pentru Chimie pe 1920 (m. 1941)

– 1903: S-a născut scriitorul englez George Orwell (pseudonimul literar şi jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) (m. 1950)

– 1907: S-a născut Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1963 (m. 1973)

– 1908: S-a născut Willard Van Orman Quine, filosof şi logician american, considerat una dintre cele mai proeminente figuri din filosofia anglo-americană din ultima jumătate a secolului al XX-lea (m. 2000)

– 1911: S-a născut biochimistul american William Howard Stein; împreună cu Stanford Moore şi Christian B. Anfinsen, a obţinut Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1972, pentru studiile despre compoziţia şi funcţionarea enzimei pancreatice (m. 1980)

– 1912: A murit Lawrence Alma-Tadema (născut Lourens), pictor britanic de origine olandeză (n. 1836)

– 1918: S-a născut compozitorul american Sid Tepper, autorul a numeroase hituri pentru staruri precum Frank Sinatra, Elvis Presley, Louis Armstrong, Dean Martin sau Peggy Lee (m. 2015)

– 1924: S-a născut regizorul american de film Sidney Lumet, unul dintre cei mai prolifici regizori ai erei moderne, conform „Encyclopedia of Hollywood” (m. 2011)

– 1926: S-a născut scriitoarea austriacă Ingeborg Bachmann; opera scriitoarei (lirică, teatru radiofonic şi proză) este marcată de dorinţa de evadare dintr–o existenţă adversă şi năzuinţa către o existenţă plenară („Timpul amânat”, „Bunul Dumnezeu din Manhattan”, „Malina”) (m. 1973)

– 1928: S-a născut Alexei Abrikosov, fizician şi profesor rus; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 2003, împreună cu Vitali Ghinzburg şi Anthony Leggett pentru contribuţiile de pionierat în domeniul teoriei superconductorilor şi superfluidelor (m. 2017)

– 1928: S-a născut desenatorul belgian Pierre Culliford (pseudonimul Peyo), creatorul ştrumfilor (mici creaturi fictive, de culoare albastră, personaje ale benzilor desenate) (m. 1992)

– 1929: A murit Georges Courteline (nume real: Georges-Victor Marcel Moinaux), dramaturg și romancier francez (n. 1858)

– 1940: S-a născut A. J. Quinnell, scriitor britanic (pe numele adevărat Philip Nicholson); este cunoscut mai ales pentru romanul “Man on Fire” (m. 2005) – 80 de ani

– 1944: S-a născut Gary David Goldberg, scriitor şi producător american de televiziune şi film (m. 2013)

– 1963: S-a născut cântăreţul, compozitorul şi producătorul britanic de origine cipriotă George Michael (numele real: Georgios Kyriacos Panayiotou); star de prim rang al muzicii pop (m. 2016)

– 1963: S-a născut, în Spania, scriitorul canadian Yann Martel, cunoscut mai ales pentru romanul pentru care a fost recompensat cu un Premiu Man Booker pentru ficţiune în anul 2002 – „Life of Pi” – ecranizat în anul 2012 de Ang Lee şi câştigător a patru statuete – pentru regie, imagine, coloană sonoră originală şi efecte speciale – la cea de-a 85-a ediţie a premiilor Academiei Americane de Film, cel mai mare număr de Oscaruri obţinut de un film la ceremonia din anul 2013

– 1983: A murit compozitorul argentinian Alberto Ginastera (n. 1916)

– 1984, 25/26: A murit Michel Foucault, istoric şi filosof francez; a cercetat modul în care ştiinţa şi raţiunea au fost folosite în diverse domenii ca instrumente ale puterii (n. 1926)

– 1995: A murit fizicianul irlandez Ernest T. S. Walton; împreună cu englezul John D. Cockcroft, a realizat prima reacţie nucleară cu particule accelerate în laborator, pentru care au fost distinşi amândoi cu Premiul Nobel pentru fizică pe 1951 (n. 1903) – 25 de ani

– 1997: A murit oceanologul francez Jacques-Yves Cousteau; a condus numeroase expediţii oceanografice la bordul navei „Calypso” (din 1952), realizând şi numeroase filmări subacvatice („Lumea tăcerii”, „Aventurile navei Calypso”); în 1943, împreună cu Émile Gagnan, a inventat scafandrul autonom; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1910)

– 2009: A murit actriţa americană de film Farrah Fawcett, fost sex-simbol al anilor 70 și 80 ai secolului XX (n. 1947)

– 2009: A murit cântăreţul american Michael Jackson, supranumit „Regele muzicii pop” (n. 1958)

– 2010: A murit artistul Wu Guanzhong, considerat părintele picturii chineze contemporane (n. 1919) – 10 ani

– 2014: A murit scriitoarea spaniolă Ana María Matute (n. 1925)

– 2016: A murit Bill Cunningham, fotograf de modă; a lucrat peste 40 de ani la cotidianul „New York Times” (n. 1929)

– 2018: A murit fotograful sud-african David Goldblatt, considerat „unul dintre cei mai buni cronicari sociali” ai Africii de Sud; a denunţat în creaţiile sale sistemul de apartheid din ţara lui (n. 1930)