Traficul la frontierele României continuă să fie intens în această perioadă, odată cu relaxarea unor restricții impuse de pandemie. Peste 77.000 de persoane au trecut prin punctele de control de la nivelul întregii țări în ultimele 24 de ore. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 41.000 de persoane, cu 18.000 de mijloacele de transport. Frontiera cu Ungaria rămâne cea mai tranzitată, cu peste 44.000 de persoane, din care jumătate au intrat în țară. În urma verificărilor efectuate de specialiști, au fost trimise în izolare sau în carantină peste 1.300 de persoane. Principalele puncte de trecere în care a fost luat această măsură sunt Nădlac 1 și 2, Borș, Petea şi Vărșand. Poliția de Frontieră precizează că lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere. În prezent, traficul se desfășoară fluent, fără timpi de așteptare. Instituția recomandă folosirea tuturor punctelor deschise traficului internațional pentru a evita aglomerația./amirea/sdm2
RRA – 25 iunie