Apele râului Jiul de Vest s-au revărsat astăzi, lăsând în urmă case inundate și drumuri blocate. Hidrologii au prelungit codul roșu valabil pentru județele Hunedoara și Gorj până la miezul nopții. Corespondentul RRA, Ilie Pintea, urmărește situația și ne aduce mai multe informații:
Reporter: Zeci de pompieri din Hunedoara, dar și din Sibiu, Timiș și Caraș acționează și la această oră pentru îndepărtarea urmărilor inundațiilor din vestul văii Jiului, unde apele Jiului de Vest au rupt Drumul Național 66A în mai multe locuri și au inundat sute de gospodării și terenuri. Mai bine de 300 de persoane din Lupeni, Uricani, Aninoasa și Câmpu lui Neag au fost evacuate din locuințele aflate în calea apelor, iar câteva poduri, dar și o stație de pompare a apei au fost luate cu totul de apă. O primă evaluare la fața locului a fost făcută în această după-amiază de ministrul de interne, Marcel Vela.
Marcel Vela: Principalul scop este salvarea oamenilor, să nu avem victime și, evident, diminuarea pagubelor. Din acest motiv, am avut şi un dialog, cred eu constructiv, și cu autoritățile locale să grăbească evaluările pagubelor și să le transmită la prefecturi. Îi rog pe toți care au proiecte de infrastructură, de protejare a cetățenilor să le facă în cel mai scurt timp.
Reporter: Jiul de Vest este în continuare monitorizat de Apele Române, iar hidrologii au prelungit codul roșu de inundații până la miezul nopții. Autoritățile locale mențin în stare de alertă comitetele locale pentru situații de urgență, iar în localitățile inundate sunt așteptate utilaje de mare capacitate pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate./ahincu/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 26 iunie)