Prezenţa la votul online asupra modificărilor la Constituţia Rusiei este de aproape 80%

Prezenţa la votul electronic de la distanţă (online) asupra modificărilor la Constituţia Rusiei s-a apropiat de 80%, în acest mod votând peste 938.200 de persoane. Datele au fost publicate pe ecranele informaţionale amplasate la comandamentul operativ pentru monitorizarea votului online. Votul online a început joi la ora 10:00 şi la acesta participă doar locuitorii regiunilor Moscova şi Nijegorodsk. Conform situaţiei prezentate la 28 iunie, ora 19:16, prezenţa la votul online a fost de 80%. Au fost recepţionate 938.224 de buletine de vot. Până la încheierea votului electronic de la ditanţă au rămas mai puţin de 49 de ore, acesta urmând să se încheie la 30 iunie, ora 20:00. În total, pentru participarea la votul online au fost depuse circa 1 milion de cereri din partea locuitorilor regiunii Moscova şi circa 140.000 de solicitări din partea locuitorilor regiunii Nijegorodsk./ssirbu/schelaru

www.tass.ru – 28 iunie