Discipoli ai lui Iisus Hristos, propovăduitori ai credinței și învățăturii Sale, Sfinții Petru și Pavel au un loc aparte în sufletul creștinilor, care îi sărbătoresc la data de 29 iunie, împreună, în aceeași zi, pentru a aminti că amândoi au sfârșit ca martiri la Roma, Petru fiind răstignit cu capul în jos, ca să privească spre ceruri, așa cum el ceruse, iar Pavel fiind decapitat. Cu evlavie cinstiți de credincioși și sursă de inspirație pentru numeroși artiști, care au descris scene din viețile lor, cei doi sfinți sunt protectorii a numeroase lăcașuri ce le-au fost încinate, de-a lungul veacurilor, multe dintre ele devenite locuri de pelerinaj.
Impunătoare peste Cetatea Eternă, Roma, în inima cetății Vaticanului, în imensa piață mereu plină de credincioși și de vizitatori, cupola Bazilicii Sfântul Petru, principalul lăcaș al papalității, al cărei întemeietor a fost Petru, domină orizontul orașului, amintind de învățăturile sfântului al cărui nume îl poartă. Loc de intens pelerinaj, de secole, Bazilica Sfântului Petru se înalță pe locul unde în vechime fusese încropit un altar de închinare peste mormântul sfântului. Mai târziu, când s-au încheiat persecuțiile asupra creștinilor, la ordinul împăratului Constantin cel Mare a fost edificată aici o biserică, fiind aduse materiale chiar și de la Muntele Templului din Ierusalim. Jefuită și incendiată în secolul al IX-lea, apoi restaurată, dar ajunsă din nou în ruină, în secolul al XV-lea, și abandonată pe durata mutării Scaunului Pontifical la Avignon, bazilica actuală a fost începută de Papa Iuliu al II-lea, care a pus piatra de temelie, la început de secol XVI, adugând piatră luată de la Colosseum. Edificiul și-a văzut desăvârșirea abia un secol mai târziu, sub Papa Paul al V-lea, când a fost dărâmată construcția anterioară, pentru a a fi refăcută din temelii, mai impunătoare, cu efortul celor mai talentați artiști ai vremii. Adăpost al multor capodopere ale Renașterii și Barocului, între cele mai cunoscute fiind Pietà al lui Michelangelo, baldachinul din bronz și scaunul episcopal al lui Petru, roade ale imaginației lui Lorenzo Bernini, bazilica a fost martoră a ceremoniei de încoronare a lui Carol cel Mare, regele francilor și fondatorul Imperiului Carolingian, ca Imperator Augustus, pe 25 decembrie, în anul 800.
Cel mai mare lăcaș din Roma, după Bazilica Sfântul Petru, Bazilica Sfântul Pavel din afara Zidurilor (Basilica di San Paolo fuori le mura) a fost edificată în secolul al IV-lea de Constantin cel Mare, peste mormântul Sfântului Pavel. Câteva zeci de ani mai târziu, împaratul Teodosiu I a dorit ridicarea unei bazilici mai mari, însă lucrarea, incluzând mozaicurile, a fost terminată abia în pontificatul lui Leon cel Mare, în secolul al V-lea, fiind distrusă mai târziu de un incendiu, iar clădirea actală este o reconstrucție din secolul al XIX-lea. A supraviețuit arcul de triumf de secol V, iar mozaicurile și tabernacolul gotic din marmură, de deasupra altarului principal, proiectat spre finele secolului al XIII-lea de arhitectul italian Arnolfo di Cambio, au fost restaurate. O vastă galerie de portrete papale este etalată aici, fiind reprezentat fiecare papă, de la Sfântul Petru până în prezent. O legendă spune că, atunci când nu va mai fi loc pentru următorul portret, lumea se va prăbuși.
Ridicată inițial la început de secol XIII și amplu restructurată în secolul al XVII-lea, Biserica Sfânții Petru si Pavel, numită popular San Pietro Caveoso, din spectaculosul orașul italian Matera, păstrător al peșterilor numite Sassi di Matera, înscrise în patrimoniului cultural mondial UNESCO, își întâmpină vizitatorii cu statuile celor doi propovăduitori ai credinței creștine, pe portalul din stânga străjuind Sfântul Petru, iar pe cel din dreapta, Sfântul Pavel. În interior, plafonul naosului central este împodobit cu o reprezentare a lui Iisus încredințându-i viitorul Bisericii Sfântului Petru și cu Convertirea Sfântului Pavel. La capătul navei centrale își așteaptă închinătorii un altar dominat de un poliptic de lemn datând de la jumătatea secolului al XVI-lea, înfățișând Fecioara cu Pruncul între Sfinții Petru și Pavel. La Siena, oază a Toscanei medievale, fondată de Senius, fiul lui Remus, unul dintre cei doi legendari fondatori ai Romei, dezvăluie trecerea secolelor peste zidurile sale o mică Biserică a Sfinților Petru și Pavel, aflată pe ruta de pelerinaj spre Roma. Edificiul inițial de secol XII, anexat la o mănăstire, mărit în secolul al XVII-lea, cu parțiale reconfigurări ulterioare, conservă un altar baroc descriind moartea Sfântului Pavel.
Departe de dogoarea soarelui mediteranean, la Londra, străpunge ceața deasă care adesea învăluie orașul semeața Catedrală închinată Sfântului Pavel, construită din piatră de Portland, cel mai mare astfel de edificiu de cult din Londra, a cărui cupolă a fost inspirată de cea a Bazilicii Sfântul Petru din Roma. Pe locul unui presupus templu al zeiței Diana, primul lăcaș saxon, o capelă, a fost construit aici din lemn, de către un misionar augustinian, la început de secol VII, în vremea regelui Ethelbert I, primul suveran anglo-saxon convertit la creștinism și canonizat pentru însemnata sa misiune de creștinare a anglo-saxonilor. Cum această primă capelă a fost mistuită de flăcări, o biserică de piatră a fost ridicată în locul ei, spre finele aceluiași secol, dar nici aceasta nu a dăinuit prea mult, ea fiind prădată de către vikingi, la finele secolului al X-lea și, deși o a treia construcție i-a urmat imediat, nici aceasta nu a scăpat de distrugere. Lucrările pentru un al patrulea edificiu, numit Catedrala Sfântului Pavel cea Veche, început de normanzi, au durat peste 200 de ani, presărați cu numeroase piedici și refaceri, până după 1300, însă și acest lăcaș s-a deteriorat și, în secolul al XVI-lea, ca urmare a Reformei protestante, a rămas și fără ornamentele interioare. Construcția celei de-a cincea și actualei catedrale i-a fost încredințată apreciatului arhitect englez Christopher Wren, în 1668, lucrările fiind finalizate patruzeci de ani mai târziu. Loc de veșnică odihnă pentru creatorul său, arhitect deopotrivă și astronom, în a cărui onoare a fost denumit ‘Craterul Wren’ de pe planeta Mercur, somptuos cadru în care au fost oficiate ceremoniile funerare pentru Lordul Nelson, învingătorul flotei franco-spaniole la Trafalgar, și pentru Winston Churchill, unul dintre cei mai mari lideri ai celui de-al Doilea Război Mondial, Catedrala Sfântul Pavel a fost, de asemenea, gazdă a cununiei Prințului Charles cu Prințesa Diana și a Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a.
La scurtă distanță de Paris, în Haut-Montreuil, Seine-Saint-Denis, se află aproape ascună într-un peisaj feeric unul dintre cele mai vechi și mai frumoase lăcașuri din regiune, Biserica Sfinților Petru și Pavel, care pe vremuri a servit fostei reședințe regale de la Vincennes, unul din cele mai faimoase castele din istoria Franței, cabană de vânătoare pentru regele Ludovic al VII-lea, în secolul al XII-lea, fortăreață medievală, reședință regală și chiar temniță pentru personalități precum Cardinalul de Retz, Marchizul de Sade sau Denis Diderot, și loc de execuție pentru celebra spioană Mata Hari. Datând din secolul al VIII-lea, când un decret regal mărturisea prezența edificiului religios la Vincennes, în ziua de sărbătoare a Sfinților Petru și Pavel, la 29 iunie, biserica a fost înfrumusețată la sfârșitul secolului al XII-lea și începutul secolului al XIII-lea cu un nou cor evocându-l pe cel de la Notre Dame din Paris, comandat de regele francez participant la cruciade și patron al artelor, Ludovic al IX-lea, un catolic pios, numit și Sfântul Ludovic. Loc de botez pentru viitorul rege Carol al V-lea cel Înțelept, monarh a cărui domnie a marcat finalul primei etape Războiului de 100 de Ani, în aceeași zi cu botezul viitoarei sale soții, Ioana de Bourbon, biserica parohială a Castelului Vincennes a fost abandonată în secolul al XVI-lea de monarhii francezi, care au preferat Castelul Fontainebleau.
Biserica Sfinților Petru și Pavel din Weimar, Germania, cunoscută și sub numele de Herderkirche (Biserica Herder), numită astfel în cinstea teologului și filosofului german de secol XVIII, Johann Gottfried Herder, este cel mai important edificiu religios al burgului. Prima biserică a fost construită pe aceeași locație la jumătatea secolului al XIII-lea, dar nu a supraviețuit unui incendiu. O a doua construcție a fost grav avariată în alt incendiu, în secolul al XV-lea, iar clădirea actuală a fost ridicată abia spre finalul aceluiași secol, în stil gotic târziu. Biserica devenită luterană, în care Martin Luther a rostit numeroase predici, s-a bucurat și de prezența compozitorului german Johann Sebastian Bach, unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, care adesea cânta aici la orgă, iar doi dintre fiii săi au fost botezați în lăcaș. Prima cantată compusă de Johann Sebastian Bach pentru Ziua de Crăciun fost interpretată pentru prima dată aici, la fel și o cantată dedicată Zilei de Paște. Spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, biserica a fost grav afectată de bombardamente, restaurarea durând până în 1953, iar în prezent face parte din tezaurul numit Klassisches Weimar, un complex din Patrimoniul mondial UNESCO.
Monument cultural național și una dintre cele mai importante piese de arhitectură din Moravia de Sud, Cehia, Catedrala Sfinților Petru și Pavel din centrul orașului Brno, reconstruită în secolul al XIV-lea peste o bazilică gotică, poartă ecoul unei legende ajunse până în zilele noastre. Aici, în mod tradițional, clopotele catedralei sunt trase la ora 11 dimineața, în loc de ora 12, datorită unei istorisiri care spune că, în timpul Războiului de 30 de ani, suedezii invadatori promiseseră că vor opri asediul asupra orașului, dacă nu vor reuși să pună stăpânire pe el până la amiază. În toiul bătăliei, localnicii au avut inspirația să tragă clopotele cu o oră mai devreme, păcălindu-i astfel pe suedezi să înceteze asediul și să se retragă.
Primul lăcaș în stil baroc al Cracoviei, construit la cumpăna dintre secolele XVI și XVII, de către italianul Giovanni Maria Bernardoni, Biserica Sfinților Petru și Pavel este cel mai mare, din punct de vedere al capacității, dintre lăcașurile istorice ale acestui vechi leagăn cultural și artistic al Poloniei. Prima biserică de aici a fost edificată spre finele secolului al XVI-lea de regele Sigismund al III-lea Vasa, rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei, ca lăcaș de cult iezuit, în interior fiind descrise scene din viețile Sfinților Petru și Pavel aparținând italianului Giovanni Battista Falconi. Biserica, pentru care o legendă locală spune că că iezuiți au cheltuit atât de mulți bani pentru fațada de dolomit alb, încât a trebuit să termine partea din spate din cărămidă, a servit, la început de secol XIX, pentru circa șase ani, ca lăcaș ortodox. În fiecare joi, în interiorul Bisericii se organizează demonstrații cu cel mai mare pendu l al lui Foucault din Polonia, pentru a le explica vizitatorilor mișcarea de rotație a Pământului. Pendulul a fost expus pentru prima dată în 1949, apoi retras, și expus din nou în 1991, cu ocazia aniversării a 500 de ani de la sosirea în oraș, în 1491, a savantului Nicolaus Copernic, pentru a studia la Universitatea de aici.
În fosta fortăreață bulgară de pe Dunăre, Nicopole, faimoasă pentru Bătălia din 1396 între o armată aliată franco – valaho – maghiară și Imperiul Otoman, mica Biserică medievală a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în mare parte distrusă, numită de localnici Mica Mănăstire, și-a pierdut în negura timpului începuturile construcției, însă păstrează ca mărturie a vechimii sale o turlă de secol XIV și încântătorul exterior din straturi de cărămidă roșie alternând cu cele din piatră albă. Lăcașul a fost declarat monument cultural național, la începutul secolului XX.
În Turcia, la Istanbul, orașul cosmopolit cu câte o moschee pe fiecare colină, își povestește tulburata trecere prin istorie o biserică romano-catolică dedicată Sfinților Petru și Pavel, care adăpostește o icoană a Fecioarei Hodighitria, adusă spre jumătatea secolului al XVII-lea de la o biserică dominicană din Caffa, Crimeea, și scăpată miraculos dintr-un incendiu survenit după jumătatea secolului al XVII-lea. Lăcașul a fost transformat în secolul al XV-lea în moschee, iar slujitorii săi s-au văzut nevoiți să se mute în apropiere, într-un edificiu unde exista o capelă dedicată Sfinților Petru și Pavel, la început de secol XVII capela fiind reconstruită, iar complexul mănăstiresc în care era inclusă pus sub protecția regelui Franței. A fost apoi refăcută, mistuită din nou de foc, în secolul al XVIII-lea, și iar reconstruită, până când, în prima jumătate a secolului al XIX, arhitecții elvețiano-italieni Gaspare și Giuseppe Fossati au ridicat clădirea actuală. Biserica păstrează relicve ale Sfântului Toma, ale Sfântului Dominic și ale Sfinților Petru și Pavel. În sudul Turciei, la Tarsos, cândva parte a anticei provincii Cilicia, în sudul Anatoliei, de unde a pornit Sfântul Pavel în călătoriile sale misionare, se află o biserică purtătoare a hramului sfântului. Prima construcție datând din secolul al VI-lea, pe locul în care, după tradiție, s-a născut Pavel, a fost refăcută la început de secol XII, însă structura actuală datează din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar în secolul XX a fost transformată de autoritățile turce în muzeu.
Departe de civilizația europeană, pe străvechiul tărâm al faraonilor, pe maluile Nilului, la Cairo, și-a găsit loc printre numeroasele moschei un elegant lăcaș al copților, Biserica Sfântul Petru și Sfântul Pavel, lângă Catedrala Sfântul Marcu, sediul papei ortodocșilor copți, descendenți ai egiptenilor care au îmbrățișat credința creștină în primele secole ale erei noastre. Construit în 1911 peste mormântul lui Boutros Ghali, un creștin copt, fost prim-ministru al Egiptului, asasinat în 1910, lăcașul a devenit cunoscut de-a lungul anilor ca Biserica Botroseya, fiind primul edificiu religios denumit după o familie politică, în semn de omagiu adus politicianului și diploamtului egiptean. Demn urmaș al lui Boutros Ghali, al cărui bust poate fi admirat în Biserica Boutroseya, nepotul său, Boutros Boutros Ghali, cel de-al șaselea secretar general al Națiunilor Unite, a fost înhumat alături de celebrul său bunic, în cripta de sub altar, în 2016. Edificiul a fost conceput de către arhitectul italo-slovac care a proiectat Palatul Khedive din Istanbul și Palatul El-Tahra din Cairo, Antonio Lasciac, desemnat de Ismail Pașa, sau Ismail Magnificul, vicerege al Egiptului și Sudanului, până în 1879, când a fost răsturnat de la putere la intervenția britanicilor.
(autor: Cristina Zaharia)
