Românii mai au la dispoziție două zile pentru a depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale. Reprezentanții ANAF recomandă plata online pentru a evita aglomerația. Corespondentul RRA, Adrian Lungu, ne spune ce bonificații pot primi locuitorii din Sălaj.
Reporter: Potrivit lucrătorilor fiscali din Sălaj, dacă declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se depune până la 30 iunie 2020 inclusiv, se acordă bonificații importante. Astfel, pentru plata impozitului pe venit a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificație de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligații fiscale de plată se sting prin plată sau compensare până la data de 30 iunie 2020, inclusiv. De asemenea, pentru depunerea declaraţiei unice prin mijloace electronice de transmitere la distanță se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit. Reprezentanții ANAF precizează că declarația unică se utilizează atât pentru declararea venitului realizat și definitivarea impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale datorate pentru anul 2019, cât și pentru estimarea obligațiilor datorate pentru anul 2020./ahincu/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (29 iunie)